- Categorii: Izolatii
Contine firme recomandate. Vezi firmele.
Esti firma si vrei mai multi clienti? Te recomandam noi clientilor. Vezi detalii.
Durabilitatea si functionalitatea unei cladiri are la baza doua componente, respectiv calitatea lucrarilor si materialelor folosite pe durata proiectului si modalitatile prin care se asigura pastrarea in conditii optime a structurilor construite prin lucrari de hidroizolatii.
Ce sunt hidroizolatiile?
De regula, aceasta metoda este pusa in opera odata cu construirea noilor cladiri. Ce presupune? Ca fiecare componenta ce poate intra in contact cu apa si umiditatea execesiva sa fie hidroizolata. Sunt multe situatii in care aceasta necesitate apare fie la cladiri invechite, fie la cladiri la care procedura nu a fost realizata corespunzator. Rolul hidroizolatiei este cel de a asigura pasivitatea suprafetelor la apa ori umezeala.
Pentru o mai buna intelegere, in continuare va prezentam principalele aspecte pe care trebuie sa le aveti in vedere in momentul realizarii unei astfel de lucrari:
- Determinarea si examinarea suprafetelor – Acest prim pas are drept scop verificare starii in care se gaseste suprafata sau incaperea pentru care se solicita servicii de hidroizolatie. Se recomanda ca, in cazul unei constructii noi, aceasta etapa sa fie deja prevazuta in planul de lucru. Cele mai multe solicitari vor veni pentru hidroizolarea fundatiilor si a subsolurilor, dar si pentru spatiile ce definesc terasele sau incaperile ce adapostesc baile. Pentru oricare dintre acestea, verificarea pe teren este esentiala inainte de a incepe lucrarea pentru hidroizolatii. Cu aceasta ocazie, se determina intinderea suprafatei pe care se va lucra, precum si tipul de material cu care se va face hidroizolarea. Aceste doua componente sunt esentiale in aproximarea costurilor;
- Curatarea suprafetelor in interior / decopertarea la exterior – Suportul peste care se vor aplica solutiile si materialele pentru hidroizolare trebuie sa fie curat si, pe cat posibil, neted. Va exista o dificultate pentru bifarea acestui punct in cazul incaperilor sau zonelor deja expuse la umezeala, insa sunt materiale cu care se poate depasi acest obstacol. Se pune accent pe atentia ce trebuie acordata decopertarii solului, pentru expunerea fundatiei ce trebuie hidroizolata. O verificare prealabila a unui inginer structurist este strict necesara, pentru a nu pune in pericol siguranta cladirii. Altfel, se urmareste ca suprafata sa fie curata, uscata, atat cat este posibil, fara pete de ulei si sa fie realizate, in prealabil, reparatiile pentru planeitate;
- Aplicarea materialului hidroizolator – Tehnologia de aplicare difera in functie de material si conditiile efective de lucru. Constructorul este cel care va propune beneficiarului varianta optima si va aduce la fata locului personal, materiale si uneltele necesare. Este recomandat ca lucrarile pentru hidroizolatii sa fie realizate de catre o firma specializata. Motivul se bazeaza, in primul rand, pe experienta si pe folosirea unui echipament profesional de protectie.
Dupa cum se observa, intr-o astfel de lucrare de hidroizolare, sunt suficiente detalii de care trebuie sa se tina cont, ca atare, pentru orice interventie legata de impermeabilizarea suprafetelor interioare sau exterioare, sfatul nostru este sa apelati la echipe calificate, care sa va indrume spre cea mai buna alegere.
De ce este important sa hidroizolam?
Pentru a intelege cat mai bine importanta montarii unui strat eficient si viabil de hidroizolatie pentru cladiri, prezentam, in continuare, cele mai expuse zone deteriorarii prin infiltratii.
- Zona fundatiei si a subsolului – Aceste parti ale cladirii sunt esentiale pentru stabilitatea, pastrarea confortului interior si aspectului exterior. Aparitia infiltratiilor in fundatie se va transfera, in timp, si spre zona subsolului. Peretii fundatiei vor absorbi apa provenita din ploi sau umezeala acumulata in sol. In lipsa unui strat de hidroizolatie eficient si corect montat, degradarea va fi rapida, in scurt timp fiind afectata structura de rezistenta. Primele semne sunt vizibile la exterior prin exfolierea materialului de finisare de pe fatada. In acelasi timp, in interior, beciul va fi afectat de aparitia igrasiei si a mucegaiului pe pereti. De aici inainte, daca nu se intervine in timp util, consecintele pot fi extrem de neplacute atat pentru cladire, cat si pentru sanatatea locatarilor;
- Suprafete de pardoseli expuse la apa – Cel mai cunoscut spatiu in care pardoseala este des expusa la apa este baia. Pentru aceasta incapere, lucrarile, care stopeaza infiltrarea apei in pardoseala si pereti, se pot realiza foarte usor. Este important ca, inainte de a incepe orice lucrare, sa fie verificata etanseitatea instalatiei de alimentare cu apa, canalizarea, aerisirea si modul in care sunt protejate circuitele electrice cu care este prevazuta incaperea. Etapele de lucru nu se refera strict la hidroizolarea pe suprafata plana a pardoselei, ci se vor extinde si spre peretii care delimiteaza incaperea. Contactul fizic intre pereti si pardoseala este un punct critic, care este stabilizat cu materiale si metode specifice in hidroizolatii pentru bai;
- Suprafete de terase – Zona teraselor este predispusa conditiilor meteorologice, de la umezeala captata din sol, la baltirea apei din ploi. Fie ca este vorba despre o terasa separata de constructia principala, fie de una cu perete comun sau zona de acces dinspre constructie, tratamentul prin hidroizolare este acelasi. Cu atat mai mult, eficienta materialului utilizat trebuie sa acopere inclusiv expunerea suprafetei la variatiile de temperatura in functie de sezon;
- Suprafete de acoperis – Acoperisul pare sa fie cel mai potrivit loc prin care apa ar poate sa patrunda spre pod, mansarda si, de aici, in incaperile cladirii. Importanta hidroizolatiei nu poate fi tratata cu usurinta, prin urmare se vor lua toate masurile pentru obtinerea unui rezultat impecabil. Protejarea acoperisului se poate realiza prin doua metode. Fie se executa lucrarea la exterior, acoperind toata suprafata cu un strat de finisare si protectie, fie la interior, cand se urmareste si efectul de termoizolare.
Asa cum se poate observa, oricare dintre aceste zone este expusa la actiunea apei, sub orice forma s-ar afla aceasta. Folosindu-va de servicii de hidroizolatie competente, puteti pastra, in conditii optime si de durata, structura unei cladiri si, in special, confortul de a o folosi.
Avantaje si motive de hidroizolare
Privite in ansamblu, lucrarile pentru hidroizolatii sunt parti esentiale oricarei constructii. Motivele ce determina inceperea acestor lucrari stau la baza avantajelor ce decurg atunci cand structura, sau anumite parti ale cladirii, sunt protejate cu materiale si prin metode profesionale de lucru.
Care sunt principalele motive pentru care sa optam pentru hidroizolarea unei cladiri? Indiferent ca vorbim despre o cladire noua sau una veche, printre cele mai importante aspecte, amintim:
- Aparitia infiltratiilor la nivel de subsol, pereti sau acoperis;
- Degradarea vizibila a fatadelor sau a peretilor interiori;
- Deteriorarea finisajelor cu care sunt acoperite pardoselile;
- Distrugerea prin corodare a instalatiilor sanitare ingropate;
- Penetrarea umezelei pana la desprinderea de material si expunerea armaturii;
- Resimtirea la interior a mirosului specific de umezeal,a ce provine din pereti sau pardoseala.
Cum ramane cu avantajele unei hidroizolatii? Retineti ca acestea se afla in stransa legatura cu motivele sus amintite, astfel:
- Mentinerea integritatii structurale a pieselor de rezistenta ale constuctiei;
- Impiedicarea infiltratiilor la nivel de subsol;
- Pastrarea in conditii foarte bune a calitatii mediului ambiental din cladire;
- Eliminarea distrugerilor si cheltuielilor legate de refacerea de suprafete de finisaj la exterior si interior;
- Limitarea cheltuielilor legate de inlocuirea prematura a instalatiilor sanitare sau electrice;
- Indepartarea riscului de imbolnavire de pe urma sporilor de mucegai;
- Prelungirea duratei de utilizare in siguranta a cladirii.
Este evident ca fara o astfel de interventie, durata si siguranta folosirii spatiilor interioare ar fi drastic limitata.
Tipuri de servicii de hidroizolatii
Fiind vorba despre o lucrare care necesita un cumul de etape, ce trebuie respectate si lucrate profesional, este recomandat sa colaborati cu o firma specializata in hidroizolatii. Consultanta prealabila este benefica, pentru ca va releva necesarul de materiale si, in special, solutia care se va adopta. Sunteti interesati atat de costul lucrarii, cat si de beneficiile ulterioare.
- Fundatie si subsol – O cladire solida nu poate exista fara o fundatie rezistenta. Atat timp cat proiectul a fost executat impecabil, este absolut necesar ca protectia fundatiei si, implicit, a subsolului impotriva infiltratiilor sa fie efectiva si durabila. Aceasta abordare este folosita, in special, in cazul unei constructii noi, insa se poate pune in opera si pentru refacerea membranelor hidroizolante ale unei cladiri vechi;
- Pardoseli expuse la apa – Suprafata unei pardoseli, care este in contact cu apa sau umezeala acumulata ocazional, va fi distrusa mai curand sau mai tarziu. Neplacut este faptul ca aceasta distrugere se va propaga inclusiv spre piesele de constructie ce o inconjoara, sau chiar spre instalatiile utilitare, care sunt in apropiere. Prin urmare, actionati preventiv, solicitand servicii de hidroizolatie pentru pardoseli de baie, garaj sau pardoseli industriale;
- Terase – Folosirea agreabila a spatiului este garantata atunci cand sapa pe care se construieste terasa este impermeabilizata. Contactul direct cu solul si expunerea la factorii de mediu, expun pardoseala teraselor la umiditate si, ulterior, la distrugerea sapei si a finisajului de suprafata. Prin masuri adecvate acestui tip de locatie, sunt disponibile hidroizolatii pentru terase, care vor ramane eficiente pentru perioade mari de timp;
- Acoperis – Patrunderea apei prin acoperis este cauza celor mai multe distrugeri pe care le poate intampina un proprietar. De la imbibarea structurii de rezistenta a acoperisului, la despriderea stratului de zugraveala si pana la umflarea parchetului din mansarda, toate acestea inseamna pagube. Daca nu se actioneaza la timp cu o hidroizolatie eficienta, pot exista situatii in care patrunderea igrasiei in pereti si in lemnul structurii acoperisului sa conduca la pagube insemnate, uneori irecuperabile.
Profitand de calitatea, diversitatea si adaptabilitatea materialelor existente in acest moment pentru fiecare tip de lucrare prezentata mai sus, nu lasati ca apa si umezeala excesiva sa va distruga proprietatea.
Materiale pentru hidroizolatii eficiente
Ce materiale sa alegem pentru realizarea hidroizolarii? Pentru o mai buna intelegere a modului in care putem corela spatiul cu anumite materiale, in cele ce urmeaza va prezentam o scurta descriere pentru fiecare, astfel:
- Membrana bituminoasa – Pare sa fie materialul preferat, care se pune in opera la hidroizolarea fundatiilor si a subsolurilor constructiilor noi. Nimic nu va impiedica sa solicitati hidroizolatia cu membrana bituminoasa si pentru spatiile unei constructii vechi. Exista, insa, o oarecare dificultate atunci cand se lucreaza in incinte inchise, asa cum este un subsol deja folosit, sau cand este necesara decopertarea solului in jurul fundatiei la cladirile finalizate;
- Membrana poliuretanica – Este un material modern, care se incadreaza perfect in solutiile profesionale pentru hidroizolatii. Aspectul fluid al materialului de hidroizolatie poliuretanica implica folosirea unui echipament de protectie eficient, datorita vaporilor ce pot deveni toxici. In practica, poate fi folosit, in special, pentru terase sau pardoseli cu frecventa expunere la apa, cum sunt cele din baile rezidentiale. Rezultatul va fi foarte bun si impermeabilizarea va rezista atat la factorii clasici, ce provoaca infiltratii, cat si la cei chimici;
- Membrana PVC – Cu acest material, hidroizolarea acoperisului va deveni o certitudine. Punerea sa in opera se face cu usurinta si nu implica aparatura deosebita. Produsul este foarte flexibil si usor de prelucrat, in functie de forma acoperisului. Hidroizolatia PVC poate fi montata atat pe acoperisuri plane, tip terasa, cat si pe cele inclinate. Peste acest material, acoperisul va fi inchis cu stratul de uzura ales.
Este usor de inteles acum ca, pentru orice tip de cerinta in materie de impermeabilizarea pieselor unei constructii, exista un material dedicat, sau cel putin unul care se apropie de necesar.
Care este pretul pentru o hidroizolatie?
Oricum am incerca sa cuantificam in mod individual pretul pentru o astfel de lucrare, este evident ca rezultatul difera de la o cladire la alta. Cele mai importante puncte de reper pe care se va baza devizul intocmit de furnizorul de servicii pentru hidroizolatii sunt:
- Tipul de piesa a constuctiei la care se intevine;
- Volumul de lucru, exprimat in suprafata efectiv masurata;
- Materialul hidroizolator prezentat de constructor si aprobat de beneficiar;
- Alte masuri sau lucrari suplimentare, premergatoare hidroizolarii in sine;
- Situatii deosebite cu privire la accesibilitatea spatiului de lucru in raport cu materialul utilizat;
- Data finala la care trebuie predata lucrarea.
Retineti ca pretul este unul flexibil, care depinde de numerosi factori. Este bine sa aveti in vedere toate aspectele mentionate mai sus, pentru a primi o oferta precisa.
Firme recomandate. Promovat
Vrei sa fii recomandat ca firma? Vezi detalii aici.