
- Categorii: Scari
Contine firme recomandate. Vezi firmele.
Esti firma si vrei mai multi clienti? Te recomandam noi clientilor. Vezi detalii.
Scarile interioare ale unei case, dincolo de forma si estetica, trebuie sa fie realizate in mod corespunzator pentru o oferi siguranta si accesibilitate.
S-ar crede ca instalarea unor scari interioare este o sarcina cu un grad scazut de dificultate, insa realitatea este cu totul diferita, fiind o etapa careia trebuie sa ii acordam atentie sporita, la fiecare detaliu in parte.
Pentru ca nu este usor sa calculam pretul unui astfel de instalatii, dar nici sa alegem forma si modelul potrivit propriului spatiu, in cele ce urmeaza va prezentam o serie de aspecte pe care sa le aveti in vedere in momentul alegerii si montarii scarilor interioare.
Ce sunt scarile interioare?
Scara interioara reprezinta acel subsistem principal de constructii, care asigura comunicarea dintre doua sau mai multe nivele. Dupa cum veti vedea in cele ce urmeaza, scarile interioare pot lua mai multe forme si se pot fabrica din diverse materiale, fiecare avand propriile caracteristici si avantaje.
Care sunt elemente principale ale unei scari?
Elementele principale ale unei scari interioare sunt:
- Rampa scarii – reprezinta partea inclinata a scarilor, pe care, in general, sunt amplasate treptele;
- Podest – reprezinta acel plan orizontal de forma unei rampe, care permite formarea unui loc de odihna, precum si a unui viraj de 180 de grade;
- Treapta – reprezinta elementul cel mai bine cunoscut si permite circulatia pe scari;
- Vang – reprezinta o grinda de sustinere a treptelor si poate fi amplasata fie central, fie in lateral;
- Mana curenta – reprezinta un punct de sprijin pentru persoanele care circula pe scara, dar si un element de siguranta;
- Balustrada – reprezinta un element de siguranta, amplasat pe marginea scarilor, dar are si rol estetic.

Recomandari dimensionare elemente
Dimensiunile recomandate pentru elementele componente ale unei scari interior sunt:
- Rampa scarii:
- Latimea minima recomandata: 0,95 m – 1,40 m (in functie de utilitatea constructiei);
- Numar maxim de trepte: 16 – 18;
- Inclinatia optima: 15 – 30 de grade;
- Podest:
- Latimea minima recomandata: egala cu cea a rampei cu care se intersecteaza;
- Treapta:
- Inaltimea recomandata: min. 10 cm – max. 18 cm;
- Adancimea minima recomandata: 28 cm.
Care este rolul scarilor interioare?
Rolul principal al scarilor, dupa cum mentionam anterior, este acela de a permite accesul persoanelor intre etajele unei cladiri. De asemenea, acestea pot fi de ajutor si in urmatoarele cazuri:
- Evacuarea in caz de urgenta (incendiu, cutremur, etc.) – astfel de scari sunt, in general, construite din beton, avand un grad de rezistenta crescut;
- Transportul unor anumite bunuri – in anumite situatii, transportul unor obiecte electrocasnice sau de mobilier catre etajele superioare este posibil doar cu ajutorul scarilor;
De ce sa tinem cont inainte de inceperea lucrarii?
Pentru a va asigura ca decizia este una potrivita, inainte de orice, asigurati-va:
- In primul rand, varsta este primul element de care trebuie sa tineti cont atunci cand alegeti un model de scari. Trebuie avuta intotdeaua in vedere siguranta utilizarii;
- In al doilea rand, spatiul in care urmeaza sa fie instalata scara trebuie analizat inainte de orice. De ce? Putand alege dintr-o gama variata de forme si modele, de la cele drepte, cu o singura rampa sau mai multe, la cele circulare sau curbate, trebuie sa verificam daca spatiul permite instalarea unei scari cu forma, modelul si dimensiunile potrivite, astfel incat sa ofere comoditatea si siguranta utilizarii;
- In ultimul rand, decorul general al casei trebuie sa fie in armonie cu materialul ales pentru scari. Retineti ca este de preferat sa alegeti materialele in functie de acest considerent. Puteti alege dintr-o sumedie de materiale, de la lemn, beton, sticla, otel, inox, pana la piatra naturala sau altele;
- Nu uitati ca trebuie sa aveti in vedere si traficul de utilizare.

Alegerea scarilor in functie de forma
Spatiul este esential. De ce? Pentru ca in functie de disponibilitate, difera si modelele si formele pe care le putem alege.
Scara dreapta
Scara cu rampa dreapta este, poate, cea mai des intalnita in cladirile rezidentiale. In general, aceste scari fac accesul intre maxim doua etaje, iar spatiul de sub ele poate fi destinat amenajarii unor anumite anexe, precum magazii, dressing-uri sau chiar toalete.
Scara spiralata
Modelele de scari interioare in spirala sunt atat estetice, cat si foarte practice. Acestea sunt adesea folosite pentru simplul motiv ca nu necesita foarte mult spatiu si sunt ideale, in special, in cazul apartamentelor de tip duplex, sau a caselor cu suprafete reduse.
Scara curbata
O scara interioara curbata reprezinta un element de design foarte elegant. Desi rolul acestora nu este neaparat practic, conform agentilor imobiliari, o astfel de scara poate creste valoarea casei.
Scara cu mai multe rampe
De cele mai multe ori, astfel de scari de interior cu mai multe rampe, sau in forma de U, se regasesc in cladirile de birouri, cu rolul de a permite evacuarea in caz de urgenta. Cu toate acestea, se potrivesc si in casele locuite si sunt recomandate pentru cladirile cu mai mult de doua etaje.
Scara suspendata
Scarile suspendate au un aspect minimalist si extrem de modern. Spre deosebire de alte modele, acestea nu au un podest si sunt fixate direct in zid. Acest detaliu permite, de asemenea, o mai buna dispersie a luminii in incapere si ofera senzatia de spatiu.
Scara turnanta
Scara turnanta din beton sau lemn are avantajul ca este extrem de flexibila si se poate modela in functie de preferinte si cerinte. In plus, permite sa controlati orice aspect legat de proiect, precum cantitatea de materiale utilizata, latimea rampelor, s.a.m.d.

Tipuri de scari interioare in functie de material
In ceea ce priveste materialele folosite pentru construirea scarilor, pentru a va putea forma o idee cu privire la alegerea pe care urmeaza sa o faceti, va propunem urmatoarele:
Scara din lemn
Cea mai evidenta alegere va fi, cu siguranta, sa va indreptati atentia spre o scara din lemn pentru interior. De ce? Pentru ca, intr-adevar, lemnul permite o adaptabilitate mai mare, instalandu-se si foarte usor. Este, de asemenea, unul dintre cele mai nobile materiale, oferind un aspect de lux si clasicism interiorului casei.
Cu toate acestea, lemnul necesita o intretinere regulata, cu produse speciale, precum lacul sau vopseaua. In plus, lemnul tinde sa se degradeze in timp, ceea ce implica, adesea, reconditionari.

Scara metalica
Metalul devine din ce in ce mai popular in domeniul scarilor interioare. Intr-adevar, acest material are multe calitati, inclusiv rigiditatea ridicata si gama variata de modele indraznete. Metalul este foarte rezistent in timp si, mai mult de atat, necesita un grad scazut de intretinere.
Cu toate acestea, scarile din metal sunt relativ zgomotoase la calcare si materialul este relativ rece. Acesta este motivul pentru care este adesea combinat cu alte materiale, de altfel, lucru ideal pentru o astfel de alegere.
Scari din beton
Scarile din beton pentru interior sunt o varianta ce prezinta durabilitate si longevitate, betonul fiind un material rezistent nu doar timpului, cat si traficului. Acesta poate fi acoperit sau vopsit dupa gust, treptele putand fi imbracate in diverse materiale sau chiar sa fie finisate astfel incat sa se potriveasca cu restul design-ului.
Scari din sticla securizata
Unul dintre avantajele principale ale scarilor din sticla este acela ca nu sunt afectate de umezeala sau de daunatori. In plus, deoarece nu sunt folosite de foarte multi constructori, acestea ofera casei o nota foarte moderna si, in egala masura, unica.
Mai mult decat atat, in ceea ce priveste rezistenta, este demn de mentionat faptul ca sticla securizata este extrem de greu de spart, astfel ca nu ar trebui sa sufere daune din pricina stresului mecanic.
Scari din piatra naturala
Scarile din piatra naturala vor adauga o nota rustica incaperii in care sunt montante. Acestea se fac remarcate printr-un grad ridicat de rezistenta, dar si prin faptul ca intretinerea se realizeaza mult mai usor, comparativ cu alte materiale.
Totusi, trebuie sa stiti ca astfel de scari de interior vor pune presiune pe structura de rezistenta a casei. De aceea, este indicat sa consultati parerea unui inginer structurist inainte de a alege o scara din piatra naturala pentru interiorul casei.
Reguli de care trebuie sa tinem cont in constructia unei scari
Atunci cand planuiti un proiect de constructie a unei scari interioare, este recomandat sa aveti in vedere mai multe aspecte.
Dupa cum ati observat mai sus, arhitectii respecta anumite cote atunci cand proiecteaza o scara interioara. Jacques-Francois Blondel a demonstrat inca din secolul al XVIII-lea relatia dintre lungimea treptei si inaltimea contrapantei.
De exemplu, folosind formula acestuia (2h + l = 62 – 64), putem stabili latimea treptelor in functie de inaltimea scarii, in acelasi timp, tinand cont de numarul maxim de trepte recomandat, precum si de unghiul de inclinare.
De asemenea, ar trebui sa stiti ca inaltimea minima recomandata pentru mana curent este de 90 cm, dar ar trebui adaptata in functie de utilitatea constructiei.
Toate aceste calcule sunt menite sa ne ajute sa obtinem atat confort, cat si siguranta. Asadar, desi am expus mai sus dimensiunile recomandate, este de preferat sa apelati la o echipa de profesionisti pentru realizarea acestui proiect in conditii de siguranta.

Etape de realizarea scarilor interioare
La fel ca in cazul proiectarii, va recomandam sa apelati la profesionisti pentru realizarea propriu-zisa a scarilor interioare. Totusi, pentru a putea superviza echipa de constructori de pe santier, iata care sunt pasii principali de realizare a unor scari interioare, indiferent de material:
Pasul #1: Proiectarea
Se vor realiza masuratorile interioare, pentru a determina cotele scarilor, precum si necesarul de materiale.
Pasul #2: Elementele de fixare
Odata stabilite aceste cote, se vor monta elementele de fixare in perete. De asemenea, daca este necesar, se vor instala sau turna stalpi de sustinere.
Pasul #3: Realizarea scarilor
Daca scarile sunt prefabricate, se poate proceda la montarea acestora in functie de instructiunile producatorului. In caz contrar, se va realiza un cofraj din lemn si se va turna betonul pentru a putea construi scara.
Pasul #4: Montarea balustradelor
Balustradele se vor monta, de asemenea, respectand instructiunile din fisa tehnica. Rolul acestora este de a spori siguranta, drept pentru care acest pas trebuie executat cu foarte mare atentie.
Pasul #5: Finisarea treptelor
In cazul scarilor din beton, treptele se pot finisa folosind diverse materiale, precum lemnul, placile ceramice sau microcimentul.
Desigur, procedurile de montare pot fi diferite de la un proiect la altul, precum si in functie de modelul ales sau producatorul scarilor.

Care este pretul scarilor interioare?
Sfatul nostru? Investiti mereu in calitate. Scarile interioare sunt elemente care cu greu vor fi schimbate, durata acestora de viata fiind una larga. Tocmai din acest considerent, este bine ca, inainte de orice decizie, sa aveti in vedere calitatea.
Cu siguranta pretul total al unor scari interioare depinde de o serie de factori, precum material, forma, finisaj, etc. De aceea va invitam sa cereti o oferta personalizata de la un expert.
O echipa de profesionisti va putea efectua lucrarile de instalare a scarii interioare intr-un timp scurt, in siguranta si fara a deteriora spatiul casei.
Firme recomandate. Promovat
Vrei sa fii recomandat ca firma? Vezi detalii aici.