
- Categorii: Incalzire
Contine firme recomandate. Vezi firmele.
Esti firma si vrei mai multi clienti? Te recomandam noi clientilor. Vezi detalii.
Daca va ganditi sa optati pentru un sistem de incalzire pe gaz, trebuie sa stiti ca succesul unei astfel de investitii este influentat de mai multi factori. Astfel, pentru a putea face alegerile eficiente, pe parcursul acestui material vom discuta despre:
- Caracteristicile in functie de care ar trebui sa alegeti un cazan pe gaz de calitate;
- Principalele tipuri de sisteme termice, pe care le puteti cupla la centrala pe gaz;
- Avantajele si dezavantajele unui sistem de incalzire cu centrala pe gaz.
Prezentare generala incalzire pe gaz
Popularitatea sistemelor de incalzire pe gaz este intr-o continua crestere, in special acum, cand reteaua de alimentare cu gaz metan a Romaniei se extinde. Pentru a putea fi functionala, centrala se cupleaza, pur si simplu, la conducta de gaze. In plus, dupa cum veti vedea in cele ce urmeaza, aceasta poate fi folosita atat pentru incalzirea clasica prin calorifere, cat si pentru cea prin pardoseala.

Clasificare in functie de tipul sistemului termic
Asadar, desi centralele pe gaz pot fi cuplate la aproape orice solutie de incalzire (pot fi adaptate chiar si la sobe), pentru o eficienta crescuta, expertii recomanda sa optati, in principal, pentru incalzirea prin calorifere sau cea prin pardoseala. Pentru a putea determina care dintre cele doua tipuri este mai potrivit pentru propriul proiect, vom prezenta, in cele ce urmeaza, particularitatile fiecarui tip in parte.
Incalzire prin pardoseala
Incalzirea prin pardoseala se poate instala fie ca sistem aditional de incalzire, fie chiar ca sistem principal, inlocuind, astfel, in mod complet caloriferele. Acestea fiind spuse, iata care sunt caracteristicile incalzirii prin pardoseala:
- Temperatura uniforma: Caldura din pardoseala radiaza uniform pe toata suprafata podelei si, mai mult decat atat, pentru ca este distribuita de jos in sus, diferentele de temperatura dintre podea si plafonul camerei sunt mult mai mici. Prin comparatie, radiatoarele incalzesc (doar) aerul din jur, iar acesta se ridica spre plafon pe masura ce temperatura creste, pentru a cobori din nou atunci cand s-a racit;
- Reduce consumul: Incalzirea prin pardoseala poate obtine aceeasi temperatura ambientala ca si cea prin calorifere, cu un consum redus de energie, insa. Acest lucru este posibil, deoarece agentul termic, in cazul incalzirii prin pardoseala, are intre 22 si 27 de grade Celsius, in timp ce prin calorifere trebuie sa atinga intre 60 si 70 de grade Celsius;
- Poate fi folosita si vara: Un fapt mai putin cunoscut despre acest sistem este acela ca poate fi utilizat si pe timp de vara, pentru a raci pardoseala. Pentru aceasta, tot ce trebuie sa faceti este sa distribuiti apa prin conducte, fara a mai porni centrala.

Incalzire prin radiatoare/calorifere
Caloriferele sunt, poate, cea mai populara solutie de incalzire din Romania. Acestea sunt perfecte atat pentru constructiile noi, cat si pentru proiectele de renovare. In plus, iata ce trebuie sa stiti despre acestea:
- Costa mult mai putin: In timp ce incalzirea prin pardoseala presupune anumite cunostinte specifice pentru a fi montata cu succes, mult mai multi constructori sunt specializati pe radiatoare si, de aceea, costurile pentru manopera sunt mai mici. De asemenea, achizitia caloriferelor este accesibila, indiferent de buget;
- Se monteaza usor: Caloriferele nu presupun interventii complicate asupra elementelor de constructie (precum sapa, pardoseala, etc.). Astfel, acestea pot fi montate cu usurinta in orice camera. Mai mult decat atat, daca simtiti nevoia de extindere, puteti suplimenta instalatia cu inca un calorifer in orice moment, chiar si dupa finalizarea investitiei.

Atentie! Daca optati pentru a combina cele doua sisteme, trebuie sa va asigurati, in primul rand, de faptul ca centrala pe gaz este suficient de puternica pentru a le alimenta pe amandoua. In caz contrar, temperatura apei distribuite nu va face fata sa incalzeasca incaperea, iar astfel, investitia nu va fi eficienta.
Care sunt avantajele si dezavantajele unei astfel de incalziri?
Sistemele de incalzire pe gaz pot reprezenta cea mai eficienta solutie de incalzire a casei in cazul persoanelor care se afla intr-o zona racordata la reteaua de gaze. Cu toate acestea, desi, cu siguranta, dezavantajele sunt puse intr-un colt de umbra de multitudinea de avantaje, acestea pot exista. Iata, deci, ce ar trebui sa aveti in vedere atunci cand decideti sa achizitionati un sistem de incalzire cu centrala pe gaz.
Avantaje
- Preturi foarte accesibile: Gazul se numara printre cei mai economici combustibili pentru centralele termice. Pentru a va putea face un calcul estimativ, un mWh de gaz costa aproximativ 32 de lei. Astfel, pentru incalzirea unui imobil de 100 mp, costurile lunare pe timp de iarna variaza intre 500 si 650 de lei;
- Performanta pentru incalzire si apa menajera: Principiul de functionare al centralelor pe gaz permite incalzirea instant si separata atat a conductelor, care alimenteaza sistemul de incalzire central, cat si a boilerului pentru apa calda. Astfel, nu va trebui sa porniti centrala de incalzire pentru a beneficia de apa calda menajera sau vice-versa;
- Alimentare facila si constanta: Spre deosebire de lemn, a carui aprovizionare poate fi dificila, gazul este distribuit pe conducte, iar alimentarea centralei nu presupune interventii din partea dumneavoastra. Mai mult decat atat, in timp ce intreruperile de curent sunt relativ frecvente, alimentarea cu gaze este constanta, rareori aparand intreruperi.
Dezavantaje
- Racordarea poate fi costisitoare: Racordarea la reteaua de gaze poate costa destul de mult (in anumite cazuri, poate ajunge pana la 10.000 de lei). Asadar, investitia initiala este, cu siguranta, mult mai mare decat in cazul centralelor pe lemne sau a celor electrice;
- Emisii de carbon: Gazul este un combustibil fosil, iar prin ardere, acesta produce dioxid de carbon. Din acest punct de vedere, sistemele de incalzire cu gaz nu sunt considerate cele mai ecologice solutii.

Sfaturi pentru alegerea unui cazan pe gaz de calitate
Alegerea unui sistem de incalzire pe gaz poate fi destul de complicata. De la dimensiunea potrivita si pana la putere, exista o multime de factori care vor influenta performantele acestuia pe termen lung. Iata, deci, caror aspecte ar trebui sa le acordati atentie inainte de a cumpara un cazan pe gaz:
- Cercetati atent piata: In fiecare an, producatorii propun noi solutii de incalzire. Pentru a beneficia de cel mai bun raport calitate – pret, inainte de a achizitiona centrala, va recomandam sa cercetati foarte bine ofertele disponibile. Informati-va cu privire la producatori si identificati caracteristicile fiecarui model in parte;
- Calculati puterea necesara: Atunci cand calculati puterea centralei, trebuie sa aveti in vedere atat suprafata proprietatii, cat si numarul persoanelor care locuiesc in aceasta. De exemplu, pentru o casa de 200 mp se recomanda o centrala de minim 30kW;
- Verificati garantia: Un cazan pe gaz de calitate trebuie sa vina intotdeauna insotit de un certificat de garantie. Cu cat perioada garantata de producator este mai mare, cu atat mai linistit veti fi si dumneavoastra. Recomandarea specialistilor este sa optati pentru cazanele cu o perioada de garantie mai mare, chiar daca acestea pot fi mai scumpe;
- Optati pentru automatizare: Pentru a eficientiza consumul de energie, centrala pe care urmeaza sa o achizitionati ar trebui sa fie dotata cu un minim de termostate, astfel incat sa aveti control asupra temperaturii din fiecare incapere in parte;
- Asigurati-va ca este dotat cu sistem de siguranta: Gazul poate fi extrem de periculos. Chiar si cele mai mici scurgeri pot provoca reale dezastre. De aceea, pe langa garantie, asigurati-va ca centrala este dotata cu sisteme performante de siguranta.
In plus, ca sfat de buna practica, indiferent de calitatea boilerului, va recomandam sa apelati intotdeauna la profesionisti pentru montaj si sa evitati efectuarea lucrarilor in regim personal.

De ce sa optam pentru incalzirea cu centrala termica pe gaz?
Dupa cum ati observat, centralele de incalzire pe gaz pot fi o solutie extrem de eficienta si chiar economica. Printre motivele principale pentru care ar trebui sa optati pentru o astfel de solutie, reamintim:
- Gazul este o resursa naturala, iar rezervele de gaz ale planetei sunt intr-o continua crestere. Astfel, investitia va fi functionala pentru foarte multi ani;
- Centralele pe gaz presupun doar minimul de intretinere, in timp ce solutiile pe lemn, de exemplu, necesita curatare permanenta pentru a indeparta cenusa;
- Cazanele pe gaz au dimensiuni restranse si pot fi montate in orice incapere, fara a necesita amenajarea unui spatiu special destinat sistemului de incalzire;
- Sistemele pot fi reglate pentru a oferi utilizatorilor maximul de confort. Tot ce trebuie sa faceti, pentru a obtine temperatura dorita, este sa setati termostatul, iar centrala va face restul.
Acestea fiind spuse, speram ca am acoperit cea mai mare parte a intrebarilor pe care le-ati fi putut avea cu privire la centralele de incalzire cu gaz. Daca, totusi, aveti nevoie de informatii suplimentare, nu ezitati sa contactati o echipa de profesionisti.
Firme recomandate. Promovat
Vrei sa fii recomandat ca firma? Vezi detalii aici.