- Categorii: Incalzire
Contine firme recomandate. Vezi firmele.
Esti firma si vrei mai multi clienti? Te recomandam noi clientilor. Vezi detalii.
Daca proprietarii nu au foarte mult control in ceea ce priveste izolarea blocului, atunci cand vine vorba despre sistemul de incalzire apartament, acestia ar trebui sa ia toate masurile pentru a asigura un consum de energie eficient, dar si un nivel al confortului ridicat.
In acest sens, daca ati achizitionat un apartament nou, ori daca planuiti sa renovati apartamentul in care locuiti, vom discuta in cele ce urmeaza despre tot ce ar trebui sa stiti referitor la incalzirea acestuia:
- Care sunt principalele solutii de incalzire apartament disponibile pe piata;
- De ce ar trebui sa alegeti un sistem performant de incalzire pentru apartament;
- Cum alegeti solutia potrivita pentru propriul apartament.
Solutii incalzire apartament
Alegerea sistemului de incalzire apartament va influenta doua aspecte ale traiului pe termen lung. Pe de-o parte, acesta va dicta nivelul de confort in timpul anotimpului rece, iar pe de cealalta parte, sistemul ales va influenta consumul de energie si, implicit, costurile pentru incalzirea apartamentului.
Astfel, asa cum veti vedea in cele ce urmeaza, apartamentele pot fi incalzite cu ajutorul mai multor tehnologii, unele mai avantajoase decat celelalte. Pentru a putea face alegerea potrivita, vom prezenta pe parcursul materialului de astazi toate aceste sisteme.
Incalzire apartament in functie de tipul sistemului
Dupa cum spuneam, exista mai multe tipuri de sisteme cu ajutorul carora va veti putea incalzi apartamentul. Totusi, in timp ce solutiile moderne pot parea foarte atractive, specialistii sustin ca, cel putin in cazul apartamentelor, cele clasice raman printre cele mai eficiente. Iata, deci, care sunt tehnologiile principale dintre care puteti alege:
Incalzire prin calorifere
Caloriferele au fost si raman unele dintre cele mai populare solutii de incalzire apartament, iar acest lucru se datoreaza caracteristicilor extrem de avantajoase ale acestora.
In primul rand, este cunoscut faptul ca acestea sunt mult mai usor de instalat, comparativ cu alte solutii. In al doilea rand, acestea se pot adapta oricarui tip de centrala (electrica, pe gaz, etc.). Iar in al treilea rand, caloriferele sunt produse intr-o varietate de modele si dimensiuni, astfel incat se potrivesc in absolut orice incapere, indiferent de dimensiunile acesteia.
Cu toate acestea, daca planuiti sa distribuiti caldura in apartament prin calorifere, trebuie sa stiti ca, la randul lor, acestea pot fi de mai multe tipuri. Astfel, pentru a obtine maximul de eficienta, tineti cont de urmatoarele aspecte:
- Material: Spre deosebire de caloriferele traditionale, din otel, cele moderne, din aluminiu, sunt mult mai eficiente. Acest lucru se datoreaza, in special, faptului ca aluminiu este un excelent conductor de caldura. Specialistii sustin faptul ca radiatoarele din aluminiu consuma cu pana la 30% mai putina energie decat cele din otel;
- Dimensiune: Este de la sine inteles faptul ca dimensiunea caloriferului trebuie aleasa in functie de dimensiunea camerei in care este instalat. Cu toate acestea, atunci cand calculati dimensiunea radiatorului, nu ar trebui sa aveti in vedere doar lungimea si latimea, ci si adancimea. De asemenea, pentru a fi eficient, caloriferul nu trebuie sa fie neaparat foarte mare. Daca, de exemplu, montati un calorifer prea mare intr-o incapere mica, aceasta nu va fi considerata o alegere potrivita;
- Pozitionare: Caloriferele incalzesc incaperea prin convectie. Astfel, pentru a obtine acelasi nivel de confort in intreaga camera, este recomandat sa pozitionati caloriferul in punctul cel mai central al camerei. De asemenea, evitati sa blocati sau sa mascati caloriferele cu obiecte de mobilier.
Incalzire prin pardoseala
Cea de-a doua solutie de incalzire a apartamentului este incalzirea prin pardoseala. Desi poate oferi mai mult confort, cu mai putin consum de energie, aceasta tehnologie este, insa, mai putin populara pentru incalzirea apartamentelor.
Acest lucru se datoreaza in parte faptului ca este mai dificil de montat, dar si pentru ca inalta nivelul podelei. Totusi, daca planuiti sa alegeti incalzirea prin pardoseala ca solutie centrala de distributie a caldurii, trebuie sa stiti ca, la randul ei, aceasta se imparte in doua categorii:
- Cu agent termic: Acest tip de incalzire prin pardoseala presupune montarea unor conducte pe toata suprafata podelei, prin care va circula un agent termic incalzit cu ajutorul unei centrale. Avantajul principal al acestei solutii este consumul redus de energie. Spre deosebire de caloriferele care functioneaza pe acelasi principiu, incalzirea prin pardoseala poate reduce cheltuielile lunare cu peste 50%. Cu toate acestea, eventualele scurgeri sau accidente sunt relativ greu de reparat si presupun indepartarea completa a materialelor de finisare a pardoselii;
- Electrica: Spre deosebire de incalzirea prin pardoseala pe agent termic, cea electrica presupune montarea unor cabluri direct sub podea. Astfel, in primul rand, nivelul podelei nu va fi cu mult inaltat. In plus, aceasta tehnologie elimina riscul scurgerilor si, implicit, riscul de a inunda vecinii de la nivelele inferioare. Cu toate acestea, aveti in vedere faptul ca acest tip de incalzire este mai costisitoare pe termen lung.
Alte tipuri si solutii
Desi caloriferele sau incalzirea prin pardoseala sunt solutiile de incalzire apartament recomandate, trebuie sa stiti ca acestea nu sunt singurele. Asa cum spuneam inca de la inceput, producatorii ofera o varietate de noi tehnologii potrivite pentru incalzirea apartamentului. Iata cateva dintre acestea:
- Panouri cu infrarosu: Principalul avantaj al panourilor de incalzire cu infrarosu este dimensiunea compacta a acestora, facilitand astfel maximizarea spatiului util din incapere. De asemenea, spre deosebire de sistemele de incalzire apartamente traditionale, panourile cu infrarosu sunt mult mai usor de intretinut. Practic, tot ce va trebui sa faceti va fi sa le curatati periodic de praf;
- Aeroterme: Incalzirea apartamentelor cu aeroterme cunoaste in prezent un trend ascendent de popularitate. Acestea sunt aparate electrice care incalzesc aerul cu ajutorul unei rezistente interne, pentru a il distribui mai apoi in toata incaperea cu ajutorul unui ventilator. Cu toate acestea, specialistii considera faptul ca acestea reprezinta mai degraba o solutie de incalzire temporara;
- Convectoare electrice: Principiul de functionare al convectoarelor este asemanator cu cel al aerotermelor, exceptie facand, insa, distributia aerului. Astfel, acesta nu este transmis prin ventilatie, ci este radiat. In acest sens, convectoarele electrice sunt mult mai silentioase decat aerotermele.
Care sunt avantajele si dezavantajele?
Acum ca am identificat majoritatea sistemelor de incalzire apartament, este demn de mentionat faptul ca, pentru a putea face alegerea potrivita, ar trebui sa discutam despre avantajele si dezavantajele acestora. In acest sens, inainte de a va decide cu privire la tehnologia pentru care veti opta, iata care sunt avantajele si dezavantajele sistemelor de incalzire:
Incalzirea cu calorifere
Avantaje
- Investitie initiala: Costurile pentru achizitia si montajul caloriferelor este mult mai mic, spre deosebire de costurile pe care le implica, de exemplu, incalzirea prin pardoseala;
- Mentenanta: Pentru ca toate elementele sistemelor de incalzire prin calorifere sunt la suprafata (la vedere), acestea sunt mult mai usor de intretinut. In plus, in cazul aparitiei unor probleme, acestea pot fi, de asemenea, depistate mult mai rapid, prin comparatie cu incalzirea prin pardoseala, care este complet mascata;
- Versatilitate: Deoarece acestea sunt produse intr-o varietate de modele, caloriferele pot fi adaptate nevoilor oricarui proprietar de apartament.
Dezavantaje
- Eficienta: Daca apartamentul nu este izolat corespunzator, pe termen lung caloriferele tind sa consume mai multa energie;
- Spatiu: Spre deosebire de incalzirea prin pardoseala, caloriferele vor ocupa mai mult spatiu din incapere.
Incalzirea prin pardoseala
Avantaje
- Economie: Pe termen lung, incalzirea prin pardoseala este mult mai eficienta, deoarece functioneaza cu un consum redus de energie, fara a afecta confortul din incapere. De exemplu, daca radiatoarele functioneaza la o temperatura de 45 de grade Celsius, incalzirea prin pardoseala va functiona la aproximativ 25 de grade Celsius;
- Confort: Incalzirea prin pardoseala ofera o temperatura uniforma pe toata suprafata camerei. Prin comparatie, caloriferele functioneaza prin convectie, ceea ce presupune un flux continuu de circulare a aerului cald spre tavan si a celui rece spre podea.
Dezavantaje
- Investitie initiala: Adesea, investitia intr-un sistem de incalzire prin pardoseala poate fi chiar si de doua ori mai mare decat in cazul caloriferelor;
- Intretinere: In cazul unor anumite probleme, interventia va fi greu de realizat si poate presupune chiar indepartarea intregii pardoseli. In plus, acest lucru presupune, de asemenea, si costuri mai mari.
Ce fel de sistem sa alegem?
In principiu, cel mai bun sistem de incalzire apartament este acela care ofera maximul de confort cu minimul de consum. In cazul apartamentelor, specialistii sustin faptul ca aceste doua aspecte se pot obtine cu usurinta cu oricare dintre cele doua sisteme de incalzire principale, prezentate anterior. Cu toate acestea, caloriferele raman in continuare solutia favorita de incalzire pentru apartamente.
Daca, insa, gasiti dificila alegerea tehnologiei de incalzire potrivita, va recomandam sa contactati o echipa de specialisti. Acestia vor putea identifica particularitatile proiectului si va vor putea oferi consultanta de specialitate.
Firme recomandate. Promovat
Vrei sa fii recomandat ca firma? Vezi detalii aici.