
- Categorii: Acoperis
Contine firme recomandate. Vezi firmele.
Esti firma si vrei mai multi clienti? Te recomandam noi clientilor. Vezi detalii.
Atunci cand discutam despre dulgherie acoperis, ne referim practic la toate elementele care compun structura – scheletul – acoperisului.
Ce inseamna dulgherie acoperis?
Datorita proprietatilor sale unice, lemnul este cel mai folosit material pentru constructia structurii acoperisului din intreaga lume.
Dulgheria pentru acoperis reprezinta un cadru structural din cherestea, a carui utilitate este aceea de a crea un spatiu deasupra unei incaperi, dar si pentru a sustine invelisul acoperisului – tabla, tigla metalica, tigla ceramica, sindrila bituminoasa etc.
In ce consta dulgheria?
Desi aceasta structura poate fi realizata din diferite materiale – printre care metal, sau chiar beton – cea mai buna optiune pare sa ramana lemnul uscat, de calitate superioara.
Iata care sunt componentele principale pentru dulgherie acoperis:
- Grinzile: Se monteaza orizontal si reprezinta practic baza acoperisului. Acestea trebuie sa fie foarte rezistente, intrucat vor suporta intreaga greutate a materialelor folosite pentru a construi si a inveli acoperisul.
- Coama: Se aplica indeosebi acoperisurilor in doua ape si reprezinta o grinda plasata orizontal pe partea superioara, marcand practic varful acoperisului.
- Penele: Se asaza pe zidarie si constituie suportul capriorilor, fiind elementele verticale principale de rezistenta ale acoperisului.
- Popii: Se asaza orizontal pe coama si sunt stalpii verticali de sustinere, transmitand incarcarea de la pene, la structura de rezistenta a constructiei.
- Clestii: Reprezinta elemente de rigidizare a sarpantei si sunt alcatuiti din perechi dispuse orizontal de rigle, sipci sau dulapi.
- Contrafisele: Sunt pozitionate transversal, dar si in lungul sarpantei si reprezinta, de asemenea, un element de rigidizare.
- Astereala: Se prinde pe capriori, este formata din scanduri, reprezinta suportul invaluitorilor neportante si are ca rol rigidizarea structurii acoperisului.

Caracteristici privind calitatea
Calitatea sarpantei este extrem de importanta pentru o constructie de durata, iar neglijarea acesteia poate avea efecte drastice.
Iata principalele caracteristici prin care se remarca o dulgherie acoperis de foarte buna calitate:
- Versatilitate si flexibilitate –
- Sarpantele din lemn sunt foarte usor compatibile cu alte tipuri de material, precum metalul sau chiar cimentul.
- Componentele din lemn pot fi usor mutate, fara a afecta structura constructiei. Acest lucru usureaza lucrarile de modificare.
- Sunt usor de modelat si pot satisface cu succes chiar si cele mai complicate modele propuse de arhitecti.
- Economie –
- Montajul dulgheriei pentru acoperis nu necesita utilaje grele si se poate realiza relativ rapid, chiar si doar cu ajutorul unor unelte de baza.
- Pretul de achizitie al lemnului poate fi mai scazut decat in cazul altor materiale.
- Spre deosebire de metal, lemnul are proprietati termice excelente si este mai bun izolator.
Etape realizare dulgherie acoperis
Realizarea de dulgherie acoperis presupune anumite etape relativ dificile. Avand in vedere riscul pe care il poate genera o lucrare de calitate indoielnica, este indicat sa apelati intotdeauna la profesionisti pentru astfel de lucrari.
Presupunand ca aveti deja planul constructiei aprobat, iata care sunt principalii pasi in realizarea sarpantei:
Pasul #1: Montarea grinzilor
Primul pas in construirea unui acoperis este montarea grinzilor pe conturul constructiei. In mod normal, acestea se pot amplasa la o distanta de 30, 40 sau 60 cm una de cealalta. Ancorarea acestora se realizeaza cu ajutorul unor tije din fier beton, prinse intre ele cu scoabe.
Pasul #2: Montarea popilor si a penelor
Penele si popii se vor aseza vertical pe grinzi si se vor fixa.
Atentie! Nu fixati popii si penele foarte strans din prima, intrucat s-ar putea sa fiti nevoiti sa le modificati pozitia pe parcurs.
Pasul #3: Montarea capriorilor
Incepeti prin amplasarea capriorilor de pe margini, dupa care puteti continua cu restul.
Pasul #4: Astereala
Placile de OSB sau scandurile se fixeaza in capriori cu ajutorul cuielor din otel. In functie de proiect, acestea pot fi amplasate una langa alta, sau se poate lasa o anumita distanta intre ele.
Pasul #5: Montarea foliei anti-condens
Odata construita structura acoperisului, se va aplica folia anti-condens sau doar folie impermeabila, in functie de utilitatea constructiei si de instructiunile arhitectului sau a inginerului constructor.
Pasul #6: Instalarea sistemul de scurgere
Sistemul pluvial este extrem de important atat pentru acoperis, cat si pentru intreaga cladire. Vom instala sistemul de scurgere conform instructiunilor – puteti vedea mai multe detalii privind montarea sistemului pluvial.
Pasul #7: Montarea invelisului
Montajul invelisului pentru acoperis se executa in functie de tip, conform indicatiilor.
Verificati mai jos instructiunile pentru fiecare tip de acoperis in parte:
- Tigla ceramica
- Tigla metalica
- Tabla faltuita
- Tabla cutata
- Sindrila bituminoasa

Care este pretul pentru dulgherie?
Dulgheria este in general o indeletnicire aparte, care necesita cunostinte specifice. Pretul pentru un acoperis din lemn poate fi influentat de factori precum: unghiul de inclinare, materialele folosite, numarul de fatade etc.
Cu toate acestea, exista un pret dulgherie acoperis de referinta, pe care majoritatea profesionistilor il practica.
Pentru a va face o idee despre costul la care se va ridica constructia structurii acoperisului, pretul pe metru patrat poate varia intre 10 si 20 de euro.
Totusi, pentru a obtine o oferta personalizata, va recomandam sa luati legatura cu un profesionist, iar acesta va va putea spune cu exactitate ce materiale sunt necesare pentru executia lucrarii dumneavoastra, dar si cat va va costa manopera.
De ce sa apelati la un dulgher profesionist?
Dulgherul este, conform definitiei, un meserias care lucreaza in constructii si se ocupa indeosebi de lemnaria casei sau cladiri.
Daca pe parte de zidarie, de exemplu, un ne-profesionist ar putea obtine rezultate favorabile, cand vine vorba despre dulgherie acoperis, inca din cele mai vechi timpuri, oamenii au preferat sa apeleze la profesionisti.
Iata doar cateva dintre motivele pentru a apela la un dulgher profesionist pentru executia acoperisului dumneavoastra:

Siguranta
Chiar si cea mai mica eroare de calcul sau de executie ar putea duce la daramarea acoperisului. Efectele, intr-o asemenea situatie, ar putea fi devastatoare.
Apeland la un dulgher profesionist, veti beneficia de toata experienta si cunostintele acestuia in domeniul acoperisurilor, diminuand astfel riscul unor adevarate dezastre.
Timp de executie
Un dulgher profesionist dispune de echipamentele necesare pentru a eficientiza procesele si a obtine un timp foarte bun de executie.
Pentru dumneavoastra, acest lucru ar putea insemna cheltuieli mai mici, atat cu manopera, cat si cu energia care se consuma in timpul constructiei.
Tarife competitive
Tarifele dulgherilor profesionisti sunt de cele mai multe ori afisate public, astfel ca dumneavoastra veti cunoaste de la bun inceput un cost estimativ al lucrarilor.
Desigur, in functie de cerintele dumneavoastra, oferta ar putea suferi modificari, insa cu siguranta nu vor exista tarife ascunse. Mai mult, in cazul in care se prevad anumite modificari, veti fi consultat din timp, pentru a va da acordul.
Servicii diversificate
Inlocuirea completa a acoperisului poate fi extrem de complicata. De asemenea, cu cat mai multe unghiuri sau lucarne, cu atat mai greu de montat va fi acoperisul.
Un dulgher profesionist ofera servicii diverse, adaptate nevoilor dumneavoastra, si poate construi cu succes chiar si cele mai complicate modele sau lucrari.
Istoric verificabil
Majoritatea dulgherilor profesionisti sunt in aceasta bransa de foarte mult timp, multi chiar deprinzand meseria din tata in fiu.
Colaborand cu acestia, veti avea acces la feedback din partea vechilor clienti si, mai mult, veti putea chiar vedea calitatea lucrarilor acestora inainte de a semna un contract.
Asadar, avand in vedere complexitatea, dar si riscurile, daca aveti nevoie de dulgherie acoperis, va sfatuim sa apelati la serviciile profesionistilor, pentru a evita orice eventuale neplaceri.
Firme recomandate. Promovat
Vrei sa fii recomandat ca firma? Vezi detalii aici.