- Categorii: Acoperis
Contine firme recomandate. Vezi firmele.
Esti firma si vrei mai multi clienti? Te recomandam noi clientilor. Vezi detalii.
Tigla metalica a devenit in ultimii ani cea mai populara alegere in constructiile domestice din tara noastra. Pe langa faptul ca poate fi extrem de usor de aplicat, aceasta se face recunoscuta in special prin aspectul traditional – care se apropie extrem de mult de tigla ceramica.
Ce este tigla metalica?
Mai usoare decat tigla ceramica, mai rezistente decat sindrila bituminoasa si mai usor de manevrat decat tabla cutata, placile de tigla fabricate din metal sunt cu siguranta printre cele mai de incredere optiuni pentru invelirea acoperisului, disponibile pe piata
Acestea sunt produse intr-o gama larga de stiluri si culori, adaptandu-se extrem de usor oricarui profil urbanistic rural sau urban.
Avantaje si dezavantaje acoperis din tigla metalica
Acest tip de tigla este extrem de popular si are mai multe avantaje decat dezavantaje. Vi le vom prezenta, totusi, pe rand, pentru a va forma o opinie asupra acestui tip de invelis pentru acoperisul dumneavoastra.
Avantaje
- Accesibila
- Datorita faptului ca foarte multi producatori locali ofera acest produs, tigla metalica poate fi achizitionata la preturi foarte competitive.
- Costurile de instalare pot mai mici decat in cazul tiglei ceramice sau a sindrilei bituminoase.
- Timpul de instalare este mai mic, ceea ce se traduce prin costuri mai mici cu manopera.
- Transportul si manevrarea acestora se poate realiza mult mai usor.
- Spre deosebire de alte materiale, care s-ar putea sparge sau crapa cu usurinta, aceasta este mai rezistenta si nu necesita investitii in intretinere.
- Performanta
- Datorita modului de fixare, aceasta poate actiona inclusiv ca intarire pentru intregul acoperis.
- Majoritatea placilor sunt proiectate pentru a rezista in conditii meteo extreme si la vanturi puternice, chiar si de peste 190 km/h.
- Materialele folosite la fabricare sunt ignifuge si pot proteja foarte bine impotriva incendiilor.
- Fiind usoara, nu adauga presiune pe structura de rezistenta a cladirii.
- Eficienta
- Anumiti producatori investesc in dezvoltare, astfel ca vopseaua tiglei metalice poate chiar reflecta razele soarelui, impiedicand caldura sa patrunda in casa.
- In conditiile in care discutam din ce in ce mai mult despre reciclare la nivelul Uniunii Europene, trebuie sa stiti ca acestea pot fi fabricate din materiale reciclabile.
Dezavantaje
- Izolare: Spre deosebire de tigla ceramica, acoperisurile invelite cu tigla metalica nu sunt la fel de eficiente in ceea ce priveste izolarea termica si fonica.
- Inlocuire: In cazul deteriorarii, spre deosebire de sindrila bituminoasa, schimbarea unei singure placi poate fi mai dificila.
- Decolorare: In functie de producator, culoarea se poate deteriora in timp, iar acest lucru poate scadea valoarea imobilului in sine.
Etape montaj acoperis din tigla metalica
Inainte de a proceda la instalarea efectiva a tiglei metalice pe acoperis, este necesar sa evaluam suprafata acestuia si sa socotim necesarul de piese.
Dupa ce am comandat materialele necesare lucrarilor, vom inspecta cu atentie toata suprafata acoperisului si vom repara eventualele probleme depistate.
Iata care sunt principalii pasi pentru montaj acoperis din tigla metalica:
- Pasul #1: Jgheaburile: Vom incepe prin fixarea carligelor pentru jgheaburi in dreptul fiecarui caprior. Odata prinse, vom amplasa jgheaburile si vom monta sorturile de streasina.
- Pasul #2: Folia anti-condens: Aceasta se aplica orizontal pe toata suprafata acoperisului si se poate etansa cu banda dublu adeziva.
- Pasul #3: Cadrul din lemn: Se vor fixa intai sipcile verticale, la o distanta de 60 – 80 cm una de cealalta, apoi sipcile orizontale la o distanta indicata pentru dimensiunea tiglei metalice utilizate.
- Pasul #4: Montarea tiglei metalice: Tigla metalica se monteaza incepand din coltul dreapta – jos, fixandu-se in sipca cu suruburi autofornate prevazute cu garnitura de cauciuc, special destinate acestui procedeu.
- Pasul #5: Montarea accesoriilor finale: Dupa ce am acoperit toata suprafata acoperisului cu tigla, vom proceda la instalarea accesoriilor – coama, parazapada, pazie etc. Dupa cum observati, procedura nu este extrem de complicata, insa necesita foarte multa atentie, pentru a nu distruge placile metalice.
Mai mult, pentru a garanta succesul lucrarilor, va recomandam sa aveti in vedere urmatoarele aspecte:
Materialele folosite
Acordati atentie materialului din care este fabricata tigla si optati pentru suruburi din acelasi material. In caz contrar, sub efectul apei sau a razelor UV, materialele diferite pot genera reactii si pot duce la distrugerea acoperisului.
Grosimea tiglei
Desi poate fi un pic mai scumpa, tigla mai groasa poate rezista mai bine in timp. Desi ati putea crede ca faceti economie optand pentru o tigla metalica mai ieftina, in realitate, aceasta poate rezista chiar si mai putin de 10 ani, iar pe termen lung, dumneavoastra veti cheltui mai multi bani.
Consultanta in constructii
Daca planuiti sa inveliti acoperisul de unul singur, va recomandam ca in prealabil sa luati legatura cu un inginer constructor. Acesta va va putea oferi informatii pretioase cu privire la rezistenta casei, dar si la materialele pe care le puteti folosi.
Siguranta muncitorilor
Lucrul la inaltime poate fi extrem de periculos. Asigurati-va ca dumneavoastra, sau cei ce lucreaza la acoperis, sunt echipati corespunzator pentru a indeplini aceste sarcini.
Conform inspectiei muncii, echipamentul de protectie ar trebui sa includa:
- Incaltaminte cu protectie anti-alunecare
- Casca de protectie
- Centura de protectie
- Chingi de siguranta
Care este pretul unui montaj?
La fel ca si in cazul producatorilor, din ce in ce mai multi montatori de acoperisuri s-au specializat in astfel de tigla, iar competitia pe piata a dus la scaderea preturilor. Mai mult decat atat, tigla confectionata din metal este foarte usor de instalat si necesita mai putine ore de lucru, spre deosebire de alte materiale.
Cu toate acestea, nu va sfatuim sa va indreptati catre cele mai mici preturi, intrucat acestea pot insemna o calitate mai slaba, care poate scadea termenul de garantie al tiglei.
Preturile pentru montaj acoperis tigla metalica variaza in functie de suprafata si modelul acoperisului.
In general, tarifele practicate de echipele specializate in astfel de lucrari sunt intre 9 si 11,5 euro pe metru patrat.
Totusi, pentru ca fiecare lucrare este unica, va sfatuim sa luati legatura cu un montator profesionist pentru a obttine o oferta in functie de nevoile dumneavoastra.
De ce sa apelati la un profesionist pentru a monta tabla pe acoperis?
Daca materialul din care este confectionata este de buna calitate, tabla poate rezista chiar si 50 de ani pe acoperis.
Cu toate acestea, termenul acesta poate fi foarte mult influentat de catre modul de montare. Un amator, sau mai bine spus, o persoana fara experienta ar putea distruge definitiv tabla.
Iata 4 motive pentru a apela la un profesionist pentru a monta tabla pe acoperis:
- #1: Lucreaza in siguranta: Dupa cum probabil va imaginati, invelirea acoperisului poate fi o sarcina extrem de dificila si periculoasa. Pe langa cunostintele necesare, expertii in domeniu dispun de echipament, dar si de unelte pentru a putea lucra in siguranta.
- #2: Poate costa mai putin: Desi poate fi greu de crezut, s-a demonstrat ca varianta contractarii unei echipe de profesionisti poate fi mai avantajoasa decat in cazul instalarii acoperisului in regim propriu. O parte a acestui realitati se datoreaza faptului ca montatorii de meserie dispun de unelte profesionale care pot eficientiza munca.
- #3: Poate garanta calitatea: Montatorii profesionisti ofera garantia experientei, care va asigura de faptul ca acoperisul dumneavoastra nu va fi distrus, iar materialele nu vor suferi daune pe parcursul lucrarilor.
- #4: Dispune de formare profesionala: Spre deosebire de alte persoane, profesionistii din domeniul acoperisurilor sunt antrenati in utilizarea mai multor tipuri de materiale si unelte. Mai mult decat atat, va pot ajuta in alegerea unor materiale de calitate, conforme cu cerintele si asteptarile dumneavoastra.
Asadar, fie ca ati finalizat constructia unei cladiri, fie ca aveti nevoie de ajutor in montarea tiglei metalice pe acoperis, va indemnam sa apelati cu incredere la o echipa de profesionisti.
Firme recomandate. Promovat
Vrei sa fii recomandat ca firma? Vezi detalii aici.