Contine firme recomandate. Vezi firmele.
Esti firma si vrei mai multi clienti? Te recomandam noi clientilor. Vezi detalii.
Confortul locuirii in zona rezidentiala trebuie sa fie extins si dincolo de peretii casei. Prin proiectarea si ridicarea unor terase din lemn se poate obtine un loc special, de relaxare, ce va contribui la diversificarea posibilitatii de petrecere a timpului in cadrul proprietatii.
Despre tipurile de terase construite din lemn, caracteristicile si avantajele utilizarii, precum si materiale cu care se poate realiza pardoseala sau acoperisul, aflati in cele ce urmeaza.
Prezentare generala
O terasa din lemn reprezinta un spatiu construit, care, de cele mai multe ori, este alaturat cladirii principale. In functie de preferinte, acest spatiu poate fi accesat direct din locuinta, insa la fel de usor va fi folosit din exterior, cand nu exista o usa de trecere intre cele doua zone.
Cand intentionati sa alaturati casei terase din lemn, este recomandat ca acestea sa fie deja incluse in proiectul de constructie. In aceste conditii, veti beneficia de o sumedenie de avantaje, precum:
- Zona de constructie este pregatita, deoarece face parte din amprenta la sol a cladirii;
- Spatiul terasei este deja delimitat si montarea stalpilor, balustradei, panourilor laterale si acoperisul se vor integra perfect in arhitectura casei;
- Inaltimea piedestalului este stabilita si caile de acces includ trepte sau planuri inclinate;
- Pot fi prevazute cu facilitati de alimentare cu energie electrica pentru lampi sau prize, precum si o sursa de apa.
Daca ati decis ca doriti sa aveti o terasa din lemn, cereti parerea unui arhitect. Detaliile unui astfel de proiect sunt de finete si odata aplicate vor creste semnificativ senzatia de confort oferita de acest spatiu exterior.
Tipuri principale de terase din lemn
Amplasarea cardinala a cladirii determina de cele mai multe ori si tipul de terasa lemn pe care este recomandat sa-l alegeti. Intervalul de timp in care terasa este insorita si cel in care umbra este prezenta, conduce la alegerea variantei convenabile.
Va prezentam in continuare modalitati de acoperire pentru terase lemn si argumente legate de facilitatile pe care le ofera fiecare dintre aceste modele:
- Terase din lemn acoperite – Este modelul clasic de terasa din lemn care se regaseste in majoritatea proiectelor ce includ acest spatiu lipit de constructia principala. Acoperirea terasei se realizeaza in doua variante. Prin prelungirea partii de acoperis din dreptul spatiului ce va deveni terasa, sau prin construirea unui acoperis intr-o singura apa care se sprijina pe peretele casei. In ambele variante, acoperisul va fi sustinut de stalpii terasei. Intre acestia se poate construi o balustrada, sau terasa poate ramane complet deschisa. Acest tip de terasa lemn se recomanda sa fie construit fie la intrarea principala, fie la cea secundara, drept spatiu de sedere sau adapostire inainte de a intra in casa;
- Terase din lemn inchise – Prin terase din lemn inchise se intelege ca laturile ce nu intra in contact direct cu cladirea vor fi prevazute cu pereti ficsi realizati din diferite materiale. Acesti pereti pot fi proiectati astfel incat sa poata fi inlaturati atunci cand este necesar. Peretii laterali ai teraselor inchise pot fi, de asemenea, realizati din sipci din lemn alaturate, scopul fiind mai curand unul estetic si de creare a unei intimitati fata de vecini, nicidecum pentru securizarea spatiului de terasa lemn. Gradul de inchidere tine de preferinte, insa aplicand metode flexibile pentru peretii laterali, acest spatiu poate fi folosit in orice sezon;
- Terase in aer liber – Sunt terasele care se construiesc independent fata de cladirea principala. Spatiul pe care il ofera poate fi proiectat ca fiind accesibil pe toate laturile, sau doar printr-o singura zona de intrare. In ultimul caz, imprejmuirea se realizeaza cu scanduri, asemanator cu un gard de proprietate. Acoperisul este, de regula, rotund sau in mai multe ape reunite la varf. Si pentru acest model de terasa din lemn pot fi folosite metode de inchidere a peretilor in scop de utilizare a spatiului cand vremea nu este buna. Aceasta solutie constructiva este preferabila atunci cand terenul rezidential este suficient de mare si se doreste indepartarea de casa a unei zone destinata relaxarii sau petrecerilor in aer liber.
Ca o masura de prevedere inainte de a decide construirea de terase din lemn, cautati ca amplasarea sa nu fie in apropierea arborilor. O zona insorita sau partial insorita este cea mai buna varianta.
Prezenta copacilor in apropierre aduce neplaceri legate de cresterea umiditatii ce poate afecta in timp constructia si mobilierul pentru terasa lemn. In plus, cand umiditatea este ridicata si persistenta, pardoseala terasei va deveni alunecoasa datorita frunzelor cazute si a dezvoltarii sporilor de ciuperci.
Caracteristici si avantaje
Inainte de a porni un astfel de proiect este util sa treceti in revista caracteristicile noului spatiu si daca exista avantaje pe care va puteti baza pentru o perioada cat mai indelungata de timp. In principiu, scopul este de a extinde posibilitatea utilizarii zonei imediat alaturata casei, in conditii optime de sedere, in aer liber si cu un anumit grad de protectie fata de conditiile meteo. In consecinta, iata care sunt caracteristicile si avantajele detinerii unei terase din lemn langa casa:
- Creaza un spatiu tampon cu un anumit nivel de protectie intre mediul exterior si cel interior;
- Suplimenteaza spatiul interior cu o zona ce poate fi folosita pentru diferite activitati individuale sau in familie;
- Cand este folosita cu pereti protejeaza suplimentar termic si fonic zona interioara ce-i este alaturata;
- Poate deveni la nevoie spatiu de lucru pentru diferite hobby-uri: pictura, sculptura, desen, lectura, scris, job pentru serviciu sau diferite activitati de bricolaj;
- Ofera versatilitate in folosire in functie de sezon si de nivelul de inchidere cu pereti, asa cum este conceputa.
Aceast suita de caracteristici si avantaje sunt in masura sa va convinga ca o terasa lemn se poate constitui intr-un spatiu excelent dincolo de peretii propriei case. Cu siguranta ca spatiul disponibil va fi cel care decide amplitudinea activitatilor ce pot fi realizate. Cand lucrati cu un arhitect, explicati toate detaliile legate de cum vreti sa folositi aceasta terasa din lemn si rezultatul va fi exact cum va doriti.
Care este pretul unei terase din lemn?
Costurile pentru construirea de terase din lemn variaza in functie de mai multe criterii. Totul porneste de la delimitarea zonei pe care o va ocupa pardoseala terasei si inaltimea fata de sol. In principiu, terasele din lemn construite lipit de peretele cladirii vor prelua inaltimea la care este pozitionat acoperisul casei. Iata care sunt factorii care determina pretul unei terase:
- Amprenata la sol, indiferent de forma acesteia – Va indica exact ce suprafata de pardoseala urmeaza sa fie acoperita cu materialul pentru finisaj;
- Inaltimea terasei – Se determina astfel ce inaltime vor avea stalpii de sustinere ai acoperisului;
- Modalitatea de inchidere – Se monteaza pereti laterali ficsi sau pereti care pot fi inlaturati;
- Esenta lemnului pentru structura terasei – Esenta lemnului are o contributie importanta in stabilitea pretului;
- Grosimea lemnului de structura – Grosimea stalpilor principali poate schimba valoarea finala;
- Nivelul de finisare si alte proprietati ale lemnului – Gradul de finisare al pardoselei, precum si tratamentele speciale asupra lemului sunt elemente ce intra in calculul pretului de constructie.
Tinand cont de aceste informatii, pretul pentru realizarea unei terase din lemn are un ecart suficient de mare. Cu toate acestea, se poate sustine ca un pret mediu calculat pentru 1 metru patrat de terasa lemn construita este de circa 1000 de lei.
Ce tip de pardoseala sa aleg?
Toate elementele unei terase sunt importante, pentru ca rezultatul sa fie unul trainic si sigur utilizarii. Pardoseala joaca un rol deosebit, dat fiind ca zona este accesata direct si frecvent. Din acest motiv, gradul de aderenta va fi cat mai bun, posibilitatea de intretinere usoara si durabilitatea pe termen lung fiind criterii urmarite la alegerea materialului pentru o pardoseala de terasa din lemn.
Iata cateva detalii despre materialele cu care se poate realiza finisarea:
- Beton – Folosirea betonului pentru terase din lemn drept strat de uzura este o varianta practica si cu folosire indelungata. Prima solutie ar fi beton simplu turnat pe toata suprafata. In functie de gradul de inchidere al terasei si coroborat cu specificul climei, se alege o reteta de beton rezistent la temperaturi scazute. Betonul impermeabil poate fi de asemenea o solutie foarte buna. A doua varianta este folosirea unui beton decorativ. Puteti alege fie beton colorat in masa, sau beton slefuit. Pentru efect estetic deosebit alegeti un model de beton elicopterizat, cu conditia ca suprafata terasei sa permita folosirea masinii de elicopterizare. Acest beton poate include quartz corindon care va aduce suprafata terasei la o duritate foarte buna, incat sa fie folosita in orice zona climatica;
- Lemn – Pentru cei mai multi dintre doritorii de terasa din lemn, folosirea acestuia si pentru pardoseala este o cerinta clara. Se poate monta aceeasi esenta de lemn, sau se poate opta pentru o esenta mai putin scumpa, insa tratata corespunzator. Acest lucru inseamna ca pardoseala din lemn pentru terasa va fi impemeabilizata, protejata impotriva atacurilor rozatoarelor si cariilor si ignifugat pentru mai multa siguranta. Lemnul poate fi folosit in majoritatea locatiilor geografice cata vreme este tratat cu solutii profesionale;
- Gresie sau piatra naturala – Finsarile cu placi din gresie pentru exterior sau piatra naturala raman inca in topul cerintelor, in special pentru terasele din lemn din zone cu clima blanda. Caracteristica proprie a acestor materiale este senzatia de rece, lucru apreciat in perioadele caniculare. Placarea se realizeaza dupa ce suportul a fost pregatit prin turnarea unei sape cu autonivelare si crearea unei pante minime pentru drenarea apei;
- Alte tipuri de pardoseala – Daca terasa lemn a fost proiectata cu un sistem eficient de inchidere a partilor laterale, veti putea opta pentru placarea cu parchet natural sau din lemn stratificat. Nu este cea mai recomandata solutie pentru clima preponderent umeda, insa prin masuri suplimentare poate fi o solutie. Altfel, in functie de preferinte si modul de utilizare al terasei, pardoseala din beton poate fi acoperita cu diferite materiale naturale prelucrate in forma de traverse.
Pentru o pardoseala terasa din lemn reusita, trebuie imbinat elementul estetic cu cel practic. Cea mai comoda si sigura varianta este sa aratati arhitectului ce anume preferati si acesta va oferi cel putin o solutie care sa cuprinda toate cerintele legate de acest scop.
Ce fel de acoperis alegem?
Acoperisul la terase din lemn este cel putin la fel de important precum pardoseala. Un acoperis corect realizat din punct de vedere al proiectarii si pus in opera cu material de calitate va ramane eficient, fara a fi necesare reparatii in urmatorii ani. Inclinarea acoperisului de terasa este importanta, pentru a nu obtura mai mult decat este necesar lumina naturala. Materialul invelitorii trebuie sa detina proprietati cel putin similare cu cele pe care le are acoperisul casei. Infiltratiile de apa trebuie excluse, iar drenarea trebuie sa se face rapid si controlat. Se va construi un suport adecvat cu tipul invelitorii alese.
Va oferim cateva variante si detalii despre materiale pentru invelitoarea terasei:
- Tigla metalica – Este un material durabil si usor de pus in opera. Varietatea de culori si forma asemanatoare cu tigla din lut sunt elemente care ofera un design clasic. Folositi acest material daca invelitoarea casei este tot din tigla metalica, fiind permisa o eventuala variatie a nuantei. Va fi extrem de trainica, in special in zonele cu clima rece si variatii mari de temperatura de la iarna la vara;
- Sindrila bituminoasa – Se foloseste in special in zone geografice unde nu sunt inregistrate temperaturi extreme vara sau iarna. Avantajul principal este oferit de greutatea redusa cu care va fi incarcata structura acoperisului si, implicit, toata terasa lemn. Se monteaza usor, insa necesita indemanare, materiale consumabile si unelte de mana potrivite. In egala masura, este recomandata cand acoperisul casei este invelit cu sindrila bituminoasa pentru a obtine continuitate estetica;
- Tigla ceramica – Cu tigla ceramica acoperisul pentru terase din lemn va fi stralucitor. Calitatea estetica ce atrage imediat atentia este aspectul lucios, mereu proaspat. Punerea in opera se face cu personal calificat, pentru ca materialul este sensibil si se poate fisura usor. Altfel, va ramane ani la rand o solutie eficienta, indicata fiind pentru orice zona geografica;
- Alte tipuri de invelitoare – In functie de tematica aleasa pentru arhitectura casei, pot fi folosite materiale naturale pentru acoperisul terasei. Pentru zonele aflate in preajma lacurilor si cu atat mai mult in zona Deltei, acoperisurile din stuf sunt cele mai apreciate. In alte conditii, pot fi folosite placi ondulate din azbociment, tabla galvanizata, sau sticla. Acestea din urma sunt materiale dificile pentru construire, necesita atentie deosebita la montaj si la construirea suportului, prin urmare costuri suplimentare.
Cel mai important aspect pentru materialul unui acoperis sunt gradul de impermeabilizare si raspunsul pe care il are la conditiile meteo. Sunt doua criterii ce merita studiate impreuna cu arhitectul.
De ce sa optam pentru o terasa din lemn?
De la proiectul pentru o terasa din lemn si pana la momentul in care o veti utiliza poate fi o cale relativ scurta. Cand ati decis sa urmati aceasta solutie de amenajare a spatiului din imediata apropiere a peretilor casei, este util sa aveti o baza argumentativa solida. Va propunem in continuare spre analiza cateva argumente ce va pot arata ca nu gresiti construind o terasa din lemn:
- Adaugati casei inca un spatiu comun pentru sedere si relaxare;
- Profitati de peisajul din proximitatea casei;
- Ramaneti in aer liber pentru mai multe ore, fara a fi nevoie sa parasiti proprietatea;
- Puteti separa activitatile lucrative ale membrilor familiei;
- Sunteti protejati impotriva intemperiilor inainte de a intra in casa.
Indiferent de modul de utilizare pe care il veti atribui oricaror tipuri de terase din lemn, acestea vor ramane mereu actuale si dezirabile pentru cei mai multi proprietari de case.
Firme recomandate. Promovat
Vrei sa fii recomandat ca firma? Vezi detalii aici.