
- Categorii: Incalzire
Contine firme recomandate. Vezi firmele.
Esti firma si vrei mai multi clienti? Te recomandam noi clientilor. Vezi detalii.
Montarea unei pompe de caldura apa-apa este una dintre cele mai moderne si eficiente investitii in sistemul de incalzire al casei. Cu toate acestea, lipsa informatiei face ca alegerea solutiei potrivite sa para extrem de dificila. Din fericire, insa, in materialul de mai jos vom acoperi cele mai importante informatii despre pompele de caldura apa-apa. La finalul articolului, veti putea obtine notiuni solide despre:
- Principiul de functionare al pompelor de caldura;
- Sistemele de incalzire cu care sunt compatibile;
- Clasificarea acestora dupa dispunerea sistemului.
Ce sunt pompele de caldura apa-apa?
Pompele de caldura, in general, sunt sisteme de incalzire capabile de a transfera energia (caldura) dintr-un mediu in altul. Acestea se clasifica in mai multe categorii, insa in ceea ce priveste tehnologia de functionare a unei pompe de caldura apa-apa, aceasta presupune absorbtia caldurii dintr-un mediu sursa lichid. Dupa cum veti vedea in cele ce urmeaza, mediul sursa poate fi reprezentat fie de lacuri sau rauri, fie de panza freatica.

Care este principiul de functionare?
Asa cum spuneam, principiul de functionare al unei pompe de caldura apa-apa presupune extractia caldurii dintr-o sursa lichida si transportarea acesteia in cladire. Acest lucru nu inseamna, insa, ca apa din lac sau cea din panza freatica va fi transportata prin conducte in caloriferele din casa.
Desi acest lucru ar fi posibil, nu ar fi deloc eficient, dat fiindca temperatura apei sursa nu este suficienta pentru a incalzi casa. Asadar, pentru a extrage energia din apa, specialistii au identificat o alta solutie. Iata, asadar, cum functioneaza o pompa de caldura apa-apa in functie de tipul circuitului:
Pompele de caldura apa-apa cu circuit inchis
Sistemele de incalzire geotermala apa-apa cu circuit inchis sunt compuse din mai multe elemente, insa doua dintre acestea se disting fata de orice alt sistem de incalzire traditional. Astfel, incalzirea geotermala are urmatoarele elemente componente:
- Colectorii: Acestia constau dintr-o serie de conducte care, in cazul de fata, circula prin apa (mediul sursa) si care sunt alimentati cu un agent refrigerant;
- Pompa de caldura: Este elementul cheie al sistemului si care, pe langa faptul ca recircula agentul termic, este dotata cu un compresor care creste temperatura refrigerantului;
- Sistemul de incalzire: Consta practic din elementele care distribuie caldura in casa (de exemplu, radiatoare), insa le vom discuta pe larg mai jos.
Modul de functionare al pompelor cu circuit inchis
Cunoscand componentele unei pompe de caldura, este timpul sa definim modul de functionare al acestora. In principiu, acesta este relativ simplu, dar foarte eficient:
- Captarea energiei: Colectorii alimentati cu refrigerant circula prin mediul sursa (apa). In timpul acestui proces, refrigerantul isi modifica starea (din gazos in lichid) si se incalzeste, preluand temperatura apei prin care circula;
- Transformarea energiei: Temperatura refrigerantului in acest moment nu ar fi suficienta pentru a incalzi interiorul cladirii. Din fericire, pentru a transforma energia captata in caldura, cercetatorii se folosesc de proprietatea refrigerantului de a se incinge prin compresie. Astfel, pompa de caldura apa-apa este dotata cu un compresor. Odata ajuns in acest compresor, refrigerantul se incinge foarte tare, suficient pentru a incalzi agentul termic din sistemul de incalzire al casei;
- Transmiterea caldurii: Odata incalzit, agentul termic din sistemul de incalzire al casei este transmis prin conducte catre calorifere sau catre incalzirea prin pardoseala, unde se efectueaza transferul de caldura. Toate aceste etape se repeta ciclic, astfel incat temperatura din cladire sa asigure confortul utilizatorilor.
Pompele de caldura apa-apa cu circuit deschis
Pompele de caldura cu circuit deschis sunt considerate a fi una dintre cele mai performante tehnologii. In ceea ce priveste principiul de functionare al acestora, trebuie sa stiti ca in cazul de fata apa freatica este transportata din subteran catre pompa de caldura, iar apa racita este evacuata intr-un al doilea put. Asadar, retineti faptul ca pompele de caldura cu circuit deschis presupun, in primul rand, forarea a doua puturi. Unul pentru colectare si altul pentru evacuare.
Modul de functionare al pompelor cu circuit deschis
- Captarea energiei: Conductele de colectare a apei extrag apa calda (12 – 14 grade Celsius) din panza freatica si o transporta catre pompa de caldura;
- Transformarea energiei: Pompa de caldura transforma energia respectiva prin intermediul compresorului. Apa racita este eliminata in cel de-al doilea put;
- Transmiterea caldurii: Se realizeaza la fel ca in cazul pompelor de caldura cu circuit inchis.

Sisteme de incalzire compatibile
Asadar, mentionam mai sus faptul ca pompa de caldura apa-apa poate fi cuplata la mai multe tipuri de sisteme de incalzire ale casei. In alta ordine de idei, aceste sisteme sunt practic cele care circula si transmit caldura prin incaperile cladirii. Daca planuiti montarea unei pompe de caldura apa-apa, iata care sunt solutiile principale pentru care puteti opta:
- Incalzire prin pardoseala: Aceasta modalitate de incalzire a casei este relativ recenta, insa se afla intr-o continua crestere in popularitate. Motivul principal care recomanda incalzirea in pardoseala este consumul mult mai redus de energie. Datorita modalitatii de distributie a caldurii, incalzirea prin pardoseala functioneaza la o temperatura mult mai mica decat radiatoarele. Mai mult decat atat, pardoseala in sine functioneaza precum o soba, inmagazinand si radiind, de asemenea, caldura. In acest sens, se considera ca incalzirea prin pardoseala ofera cel mai bun confort, dar si o eficienta crescuta;
- Radiatoare: Caloriferele sunt indubitabil solutia principala de incalzire. Acestea sunt mult mai accesibile din punct de vedere al costului de montaj si, in plus, sunt considerate o solutie mai usor de intretinut pe termen lung. Mai mult decat atat, trebuie sa stiti ca daca planuiti sa schimbati centrala deja existenta cu o pompa de caldura, iar casa este dotata cu calorifere, veti putea face acest lucru fara nicio problema. Pompele de caldura pot fi adaptate cu succes in orice situatie, chiar si in proiectele de renovare.
Avantajele si dezavantajele exista de o parte si de alta a fiecarui sistem de incalzire. Inainte de a alege o solutie, va recomandam, in primul rand, sa luati in calcul utilitatea cladirii, iar mai apoi gradul de eficienta pe care doriti sa il obtineti.
De exemplu, daca doriti o solutie rentabila pe termen lung, va recomandam sa optati pentru combinatia dintre sistemul geotermal si incalzirea prin pardoseala. Daca, in schimb, asa cum spuneam, renovati sistemul de incalzire al casei, si nu doriti sa renuntati la calorifere, pur si simplu adaptati pompa de caldura apa-apa la sistemul de incalzire existent.

Clasificare in functie de modul dispunerii sistemului
In ceea ce priveste dispunerea sistemului, identificam doua tipuri de pompe de caldura apa-apa (sau mai degraba spus, metode de captare). Asadar, extragerea energiei, dupa cum spuneam anterior, se poate face fie din panza freatica, fie din lacuri sau chiar rauri.
Extragere energie din panza freatica
Pentru a extrage energia din panza freatica, sistemul presupune, in primul rand, forarea in adancime. Cu cat se foreaza mai adanc, cu atat mai mult creste temperatura apei subterane. Cu toate acestea, indiferent de adancimea putului, s-a constatat ca in Romania temperatura apei din panza freatica este constanta si are o valoare cuprinsa intre 12 si 14 grade Celsius.
Extragere energie din rauri sau lacuri
Aceasta metoda de extragere a energiei presupune amplasarea conductelor (fie a captatoarelor de energie, fie a celor de colectare si evacuare a apei) direct in lacul sau in raul din apropierea casei. In principiu, acest procedeu presupune mai putine costuri (avand in vedere faptul ca elimina necesitatea forajelor).
Care sunt avantajele si dezavantajele pompelor de caldura apa-apa?
Montarea unei pompe de caldura apa-apa reprezinta, cu siguranta, una dintre cele mai eficiente investitii in viitorul casei. Pentru ca acestea nu sunt lipsite de caracteristici mai putin benefice, consideram necesar sa va prezentam aspectele pe care ar trebui sa le cunoasteti despre pompele de caldura apa-apa inainte de a achizitiona una.
Avantaje
- Sustenabilitate: Avand in vedere faptul ca energia extrasa din apa este 100% regenerabila, pompele de caldura sunt considerate a fi una dintre cele mai sustenabile solutii de incalzire;
- Independenta: Montand o pompa de caldura apa-apa veti putea incalzi locuinta independent de marile retele de distribuitori de energie;
- Confort: Majoritatea pompelor de caldura apa-apa functioneaza fara a necesita alimentare (prin comparatie cu o solutie traditionala, pe lemne, care trebuie alimentata constant).
Dezavantaje
- Cost: Din punct de vedere al investitiei initiale, pompele de caldura sunt mult mai scumpe decat solutiile de incalzire traditionale. Cu toate acestea, pe termen lung, acestea consuma mai putin si deci, sunt mai economice;
- Montaj: In functie de timpul pompei pentru care optati (cu circuit inchis sau deschis), montajul se poate realiza destul de dificil. De asemenea, in anumite zone, acolo unde nu exista lacuri, rauri sau unde panza freatica este la o adancime prea mare, montajul poate fi imposibil.

De ce sa optam pentru o astfel de solutie de incalzire?
Intelegem, deci, ca in ciuda putinelor dezavantaje, montajul unei pompe de caldura apa-apa reprezinta una dintre cele mai eficiente solutii de incalzire a casei. Ca un rezumat al intregului material, iata de ce ar trebui sa optati pentru o astfel de pompa:
- In primul rand, veti reduce costurile pentru incalzirea casei cu pana la 60%. Avand in vedere faptul ca o familie cheltuie in medie 4000 de lei pe an, cu incalzirea si apa calda menajera, acest lucru ar insemna o economisire sesizabila;
- In al doilea rand, veti reduce la minim impactul asupra mediului inconjurator. Daca o centrala pe gaze polueaza aerul prin eliminarea gazelor arse, pompa de apa necesita doar foarte putina energie electrica pentru a functiona;
- Iar in al treilea rand, daca resursele de combustibil fosil ale pamantului sunt limitate, cele geotermale sunt nelimitate. Cat timp soarele va incalzi pamantul, va veti putea incalzi casa cu un minim de costuri.
In concluzie, retineti faptul ca pompele de caldura apa-apa pot fi de doua tipuri. Inainte de a va decide cu privire la unul dintre acestea, va recomandam sa apelati la o companie specializata. Acestia vor putea calcula cu exactitate necesitatile dumneavoastra din punct de vedere al consumului si va vor ajuta sa faceti alegerea potrivita.
Firme recomandate. Promovat
Vrei sa fii recomandat ca firma? Vezi detalii aici.