Contine firme recomandate. Vezi firmele.
Esti firma si vrei mai multi clienti? Te recomandam noi clientilor. Vezi detalii.
In principiu, sistemul de montare tip click face ca procesul de montaj parchet laminat sa fie relativ usor. Astfel, cu un minim de cunostinte si dispunand de uneltele necesare, montarea parchetului laminat se poate realiza chiar si in regie proprie.
Asadar, daca planuiti sa finisati pardoseala folosind parchet laminat, materialul de astazi va va servi drept ghid pas cu pas in procesul de montare. Pana la finalul materialului ar trebui sa cunoasteti care sunt principalele etape de montare, ce greseli trebuie sa evitati, dar si cat ar costa contractarea unui montator profesionist.
Materiale si unelte necesare
Inainte de a discuta despre etapele de montare parchet laminat, trebuie sa identificam care sunt materialele si ustensilele de care veti avea nevoie.
Asadar, pentru a putea trece la treaba, asigurati-va ca dispuneti de:
#1: Materiale generale
- Parchet laminat – Alegeti calitatea in functie de destinatia pardoselii si, implicit, de intensitatea traficului. De exemplu, pentru sufragerie este indicat un parchet de buna calitate, rezistent la zgarieturi si usor de curatat;
- Substrat – Din nou, in functie de destinatia pardoselii, substratul poate fi de mai multe tipuri (PPE, aluminizata, din pluta, fibre de lemn, etc). Sfatul specialistilor este ca atunci cand achizitionam substratul, sa nu ne indreptam atentia catre cea mai economica solutie;
- Plinte – Acestea nu doar ca finiseaza trecerea dintre perete si pardoseala, dar pot fi utilizate pentru mascarea cablurilor de internet, de televiziune sau a altor tipuri de cablu;
- Profile de trecere – Faciliteaza trecerea dintre doua pardoseli (de exemplu, intre doua incaperi).
Sfat util: In prezent, producatorii propun o gama extrem de variata de solutii, astfel ca identificarea materialelor potrivite ar trebui sa tina cont de mai multi factori. Asadar, chiar daca lucrarile de montaj le veti efectua in regie proprie, in privinta achizitionarii materialelor este de preferat sa consultati un profesionist.
#2: Materiale optionale
- Izolatie termica – Pentru reducerea transferului termic din interior catre exterior, profesionistii recomanda montarea unui strat de polistiren extrudat de minim 3 mm sub parchetul laminat;
- Incalzire in pardoseala – Contrar perceptiei generale, desi este un bun izolator termic, parchetul laminat functioneaza excelent in combinatie cu un sistem de incalzire prin pardoseala. Pentru o mai buna siguranta, insa, specialistii recomanda un sistem cu agent termic (nu electric).
#3: Unelte
- Set de montaj – Seturile de montaj parchet laminat includ, de regula, o piesa pentru imbinarea placilor, un levier pentru tractiune si mai multe pene pentru aliniere;
- Instrumente de masurat – Veti avea nevoie de cel putin o ruleta, o rigla si un echer pentru a putea efectua masuratorile. De asemenea, un creion de tamplar s-ar putea sa va ajute in taierea placilor de parchet laminat;
- Instrumente de taiat – Pentru taierea placilor de la margini sau la imbinari puteti folosi un fierastrau pendular (soricel) sau un dispozitiv (manual) de taiere parchet laminat.
Cum se monteaza parchetul laminat?
Asadar, daca v-ati asigurat ca dispuneti de minimul de echipamente, ar trebui sa puteti trece la treaba. Asa cum spuneam, montarea parchetului laminat are un grad scazut de dificultate, astfel ca nu se cere foarte multa experienta.
Iata, deci, ce veti avea de facut:
Pasul 1: Realizarea proiectului
Incepeti prin a stabili toate datele tehnice ale proiectului. Pentru aceasta, veti masura, in primul rand, suprafetele pe care urmeaza sa montati parchetul si, daca este cu putinta, veti realiza o schita grafica. Aceste doua elemente va vor ajuta, in primul rand, sa calculati necesarul de materiale, dar si sa stabiliti modelul (tiparul) parchetului pe pardoseala.
Asadar:
- Masurati suprafetele suport;
- Realizati schema grafica a proiectului;
- Calculati suprafetele (in mp);
- Determinati necesarul de materiale.
Pasul 2: Pregatirea suprafetelor suport
Pardoseala pe care urmeaza sa montati parchetul laminat trebuie sa fie plana, curata si uscata. Inspectati, asadar, suprafetele, iar daca se cere interveniti pentru a repara eventualele imperfectiuni, dupa care curatati foarte bine pardoseala.
Sfat util: Daca identificati denivelari de peste 2 – 3 mm, turnati o sapa autonivelanta inainte de a continua cu procesul de montaj parchet laminat.
Pasul 3: Montarea substratului
Stratul suport poate fi realizat, asa cum ati vazut, din mai multe materiale. Daca ati apelat la solutia clasica din folie PVC, procedati astfel:
- Intindeti folia pe pardoseala, de la un capat al incaperii la celalalt;
- Taiati si suprapuneti straturile intre ele (aprox. 10 cm);
- Lipiti straturile intre ele folosind banda de etansare (de preferat, din aluminiu);
- Indoiti folia la margini, astfel incat aceasta sa iasa cu aprox. 5 cm in afara (pe perete).
Pasul 4: Montarea parchetului
Montati distantiere la marginile pardoselii si incepeti prin montarea primei placi in partea stanga a camerei. Continuati apoi prin cuplarea placilor rand pe rand, debitand placile de la margine sau de la imbinarea cu alte elemente (de exemplu, stalpi interiori). Asa cum precizam inca de la inceput, sistemul de prindere tip click faciliteaza montarea cu usurinta a placilor si face ca tot procesul sa fie foarte intuitiv.
Pasul 5: Montarea plintelor
Contrar asteptarilor, plintele pot fi mai greu de montat decat parchetul. De regula, acestea au dimensiuni standard, astfel incat va trebui sa le taiati pentru a se potrivi perfect cu dimensiunea camerei. In acest sens, masurati cu atentie latimea peretelui si tineti cont de unghiul la care trebuie sa realizati taietura, astfel incat plintele sa se imbine perfect. Odata taiate, plintele se fixeaza relativ usor, fie cu suruburi, fie folosind cuie de zidarie.
Greseli de evitat in procesul de executie
Daca etapele de montaj parchet laminat nu sunt dificile, lipsa experientei isi poate spune cuvantul in mai multe moduri. Fara doar si poate, chiar si cele mai mici erori pot compromite intreaga investitie sau pot dubla efortul depus la efectuarea lucrarilor.
Iata, deci, cateva dintre principalele greseli efectuate in montarea parchetului, pentru a sti sa le evitati pe viitor:
#1: Taierea incorecta a placilor
Debitarea placilor de parchet este una dintre cele mai dificile lucruri pe care le veti avea de facut atunci cand montati parchetul laminat. Dificultatea taierii consta, in principiu, din doua aspecte. Pe de-o parte, masuratorile trebuie realizate extrem de precis, iar pe de cealalta parte taierea propriu-zisa nu trebuie sa fie stramba.
#2: Rosturi de dilatatie
De foarte multe ori, cei care monteaza parchet laminat pentru prima data se confrunta cu mentinerea unei distante corecte de dilatatie. De regula, expertii recomanda ca marginile parchetului sa se afle la o distanta de 10 – 15 mm fata de perete.
Sfat util: Folositi o banda de etansare si de dilatatie pentru a preveni problemele enuntate anterior.
#3: Lipsa aclimatizarii parchetului
Inainte de montaj, parchetul laminat are nevoie de o anumita perioada pentru a se aclimatiza. Sarind peste aceasta etapa, riscati ca parchetul sa se umfle in timp, iar astfel veti fi nevoiti sa inlocuiti intreaga pardoseala. Pentru a preveni problemele asociate lipsei aclimatizarii, lasati parchetul sa se „aseze” in camera in care urmeaza a fi montat, pentru cel putin 24 de ore.
Care este pretul pentru montarea unui parchet laminat?
Asemenea oricarei investitii imobiliare, montarea parchetului poate avea anumite particularitati de la un proiect la altul. De aceea, estimarea unui pret montaj parchet laminat este relativ dificila. Daca doriti sa obtineti o cotatie exacta, va recomandam sa va adresati mai degraba unei echipe specializate in montajul parchetului.
De regula, insa, manopera cu montarea parchetului variaza intre 30 si 100 de lei pe metru patrat (in functie de tipul lucrarilor). In cazul renovarilor, aveti, de asemenea, in vedere faptul ca operatiuni precum decopertarea vechilor pardoseli sau transportul molozului vor genera costuri suplimentare.
Observam, asadar, ca etapele de montaj sunt relativ simple, insa costurile pentru contractarea unui profesionist s-ar putea amortiza prin evitarea greselilor care pot conduce la un consum excesiv de materiale.
De asemenea, retineti ca:
- Intensitatea estimata a traficului va influenta in mod direct rezistenta la uzura a parchetului;
- Substraturile pentru montarea parchetului sunt de mai multe tipuri, iar alegerea celui potrivit trebuie sa tina cont, in primul rand, de destinatia pardoselii;
- Incalzirea prin pardoseala poate fi un accesoriu functional si extrem de recomandat pentru pardoselile finisate cu parchet laminat.
Firme recomandate. Promovat
Vrei sa fii recomandat ca firma? Vezi detalii aici.