- Categorii: Renovari
Contine firme recomandate. Vezi firmele.
Esti firma si vrei mai multi clienti? Te recomandam noi clientilor. Vezi detalii.
Doriti sa renovati apartamentul? Inainte de a incepe un proiect de renovare apartament, trebuie sa stiti ca este necesar sa definiti cu precizie lucrarea pe care doriti sa o faceti, sa estimati costurile si sa aflati totul despre posibilele constrangeri legale pe care le-ati putea intampina.
Daca simtiti ca procesul este unul mult prea complicat si ca nu stiti, pur si simplu, de unde sa incepeti, stati fara griji, cu totii am fost, la un moment dat, supusi unei astfel de presiuni, mai ales ca intotdeauna se urmareste obtinerea unui rezultat perfect.
Pentru asta, dar si pentru o buna indrumare, in continuare vom discuta, rand pe rand, aspectele ce tin de buna desfasurare a procesului de renovare a unui apartament.
Prezentare generala renovare apartament
Nevoia de renovare poate aparea, fara doar si poate, in foarte multe situatii. Fie ca tocmai ati achizitionat un apartament in care urmeaza sa va mutati, fie ca vi s-au schimbat nevoile si trebuie sa remodelati, sau, pur si simplu, ca vreti ceva nou, toate sunt motive reale pentru care ajungem, de cele mai multe ori, sa realizam o astfel de lucrare de renovare..
Important de retinut este faptul ca, in cazul proiectelor de renovare apartament, lucrarile care se pot realiza sunt diverse, acestea depinzand, in mare, de necesitate si gravitate.
In vederea stabilirii concrete a interventiilor ce urmeaza sa fie realizate, este important sa determinati, inca de la inceput, cateva aspecte, pe care le putem afla rapid, prin adresarea unor intrebari, precum:
- Care sunt motivele pentru care trebuie sa renovati apartamentul? Sunt acestea pur estetice sau de o reala gravitate?;
- In ce incaperi trebuie sa interveniti? Va fi o renovare partiala a apartamentului sau una completa?;
- Care sunt nevoile care se afla la baza renovarii? Vreti sa mariti suprafata unei camere, de exemplu, sau sa optati pentru alte finisaje?;
- Care este bugetul de care dispuneti?
Stabilind prioritatile, veti putea stabili un plan de lucru, orice proiect de succes pornind, in general, de la realizarea unei schite complete.
Factori de avut in vedere inainte de renovare
Bineinteles, dupa cum am mentionat deja, costul si complexitatea procesului de renovare apartament sunt influentate de o serie de factori, de care este bine sa tinem cont inca de la inceput.
- Suprafata locuintei: Cheltuielile aferente renovarii unei garsoniere de 30 mp vor fi mult mai mici decat cele ale unui apartament de 80 mp;
- Starea generala a imobilului: Un apartament degradat, care, pe langa faptul ca nu a mai fost renovat vreodata, nici nu mai indeplineste standardele actuale, va implica cheltuieli substantiale in comparatie cu un apartament construit recent;
- Tipul de lucrare: Daca renovarea se limiteaza la lucrari de finisare, precum schimbarea pardoselii, a vopselei, inlocuirea corpurilor de iluminat, a mobilierului, etc., bugetul va fi, in mod considerabil, mai scazut, comparativ cu alte modificari mult mai in detaliu, precum renovarea instalatiei sanitare sau electrice, etc.;
- Calitatea materialelor si echipamentelor: Utilizarea materialelor standard va fi mai putin costisitoare decat cea a materialelor de inalta calitate, cu toate acestea, este bine sa acordati atentie inca de la inceput materialelor folosite pentru a nu fi nevoiti sa interveniti in procesul de renovare iar si iar;
- Interventia unor specialisti: Parerea sau chiar interventia unor specialisti inseamna bani in plus, pe care, de multe ori, este bine sa ii alocam pentru o mai mare siguranta.
Motive de renovare apartament
Motivele sunt, fara doar si poate, atat de diverse, incat cu greu am putea sa le aducem pe toate in discutie. Insa, fara doar si poate, optam pentru o renovare apartament atunci cand vrem sa schimbam aspectul apartamentului, acea trecerea de la un stil invechit la unul nou, in tendinte, sau cand, pur si simplu, dorim o reorganizare a spatiului.
Mai mult spatiu util
Daca compartimentarea apartamentelor ar fi exact cum ne-am dori, totul ar fi mai simplu. Din pacate, realitatea este cu totul diferita si, de multe ori, trebuie sa intervenim in renovarea spatiului pentru a il transforma conform dorintelor proprii.
Sa nu mai mentionam suprafetele mult prea mici.. cum trebuie procedat pentru a transforma un living de 17 m intr-un spatiu, totusi, incapator? Solutii, din fericire, sunt, de la demolarea peretelui care separa bucataria de camera de zi, la inlocuirea mobilei voluminoase cu alta incorporata, de exemplu.
Ce facem cu baia si bucataria?
Desigur, in functie de buget, se poate opta pentru o simpla renovare sau una completa. Depinde de stilul pe care doriti sa il recreati sau problemele pe care trebuie musai sa le rezolvati.
Indiferent de motiv, baia si bucataria necesita o renovare din cand in cand, fiind spatii folosite zilnic, indiferent de ora. Incercati sa oferiti spatiului un stil propriu sau chiar o combinatie de stiluri, pentru un rezultat personalizat. Imaginatia este un prieten bun in astfel de momente!
Spatii de depozitare insuficiente?
Daca nu sunteti un adept al minimalismului si dispuneti de o sumedenie de lucruri, toate ingramadite in cutii, in diverse colturi ale casei, atunci, in mod clar, trebuie sa reganditi spatiul, in asa fel incat sa creati spatii de depozitare extra. Daca apartamentul nu dispune de crearea de noi spatii, atunci puteti sa alegeti alt tip de mobilier, pe care sa il puteti folosi cu diverse scopuri.
La ce sa fim atenti?
La fiecare detaliu, desigur. De la finisaje, la mobilier. Tineti minte ca, indiferent ca schimbati pardoseala sau culoarea peretilor, trebuie sa acordati atentie tuturor elementelor componente. Daca tot interveniti in aspectul general al apartamentului, poate ca este favorabil sa va ghidati alegerile in functie de un design specific.
De exemplu, locuinta nu este izolata in mod potrivit, aceasta necesitand schimbari. Daca intervenim intr-o astfel de renovare a izolatiei, nu doar ca imbunatatim confortul si crestem temperatura din locuinta, dar si facem economii substantiale de energie. Sa nu mai zicem de inlocuirea ferestrelor vechi cu unele cu geamuri duble. Toate sunt detalii care, la final, asigura un extra de confort.
Instalatia electrica trebuie schimbata?
Daca apartamentul are mai mult de 15 ani, absolut da. O instalatie veche este o sursa continua de probleme, de la intreruperi de curent, pana la incendii.
Nimeni nu isi doreste astfel de situatii nefavorabile, tocmai de aceea, revizuiti instalatia electrica pentru a va asigura ca totul este in regula. Mai mult de atat, este o situatie prielnica pentru a adauga prize noi sau a oferi casei un touch smart, ca tot suntem in era aceasta a tehnologizarii.
Retineti ca indiferent daca doriti sa vindeti apartamentul sau sa il inchiriati, cu cat va fi mai mentinut, modern si placut, cu atat mai usor va fi.
- Oferiti camerei de zi un aspect placut prin folosirea unei pardoseli in ton cu culoarea peretilor, de exemplu. Optati mereu pentru pereti in culori calde sau cu tapet, acestia vor face, cu siguranta, diferenta. Preferati design-ul simplu al tapetului, daca doriti sa acoperiti toti peretii, pentru a nu oferi senzatia de camera incarcata;
- Folositi-va de pereti despartitori pentru a delimita spatiul in diferite zone, cu scopuri diferite;
- Alegeti culori simple pentru mobilier pe care sa le scoateti, apoi, in evidenta cu o culoare aprinsa, contrastanta. Folositi elemente decorative. Imaginatia este cheia, fara doar si poate. Infinite solutii de care puteti profita.
Avantaje renovare apartament
Ca orice alt proiect, si cel de renovare apartament porneste dintr-o anumita necesitate. Indiferent de cum am privi o astfel de interventie, trebuie sa recunoastem ca are la baza avantaje pe care nu le putem contesta. Printre cele mai frecvente avantaje, amintim:
- Valoarea imobilului: Rata de recuperare a investitiei in cazul renovarii apartamentelor este extrem de avantajoasa. Printr-o eventuala comercializare a imobilului ( vanzare sau inchiriere), nu doar ca veti recupera suma investita, dar veti putea realiza si un anumit profit. Astfel, renovand un apartament vechi veti creste, cu siguranta, valoarea acestuia pe piata imobiliara;
- Sporirea confortului: Mobila, aparatura si finisajele nu mai ofera un grad de confort optim? Prin renovarea apartamentului, puteti opta pentru solutii moderne, mult mai performante, care vor spori confortul si, implicit, calitatea vietii;
- Eficienta energetica: Adesea, auzim discutandu-se despre izolarea caselor, dar mai rar de cea a apartamentelor. Cu toate acestea, izolarea este extrem de importanta si pentru cei care locuiesc la bloc. In mod normal, un sistem performant de termoizolatie va reduce cheltuielile energetice lunare cu pana la 50%;
- Personalizarea apartamentului: O renovare permite o mai buna personalizare a apartamentului si din punct de vedere al materialelor folosite, nu doar estetic. Daca vrem sa schimbam gresia cu parchet sau sa intervenim in distributia unei incaperi, momentul potrivit este in timpul unei renovari.
Observam, asadar, ca o renovare apartament este benefica din toate punctele de vedere, prin intermediul acestei interventii putand interveni la orice nivel, chit ca vorbim de materiale de finisaj, instalatii sanitare sau de aspecte pur esetice. Vizualul conteaza, fiind un aspect prioritar, insa, nu uitati ca dincolo de estetic, sunt si alte elemente pe care trebuie sa le avem in vedere intr-o renovare.
Ce sa faci inainte de inceperea proiectului?
Trebuie sa aveti in vedere ca lucrarile de renovare apartament pot genera foarte mult zgomot, sau pot presupune interventii asupra peretilor, pentru care s-ar putea sa aveti nevoie de acorduri si chiar autorizatii. Iata, deci, ce aveti de facut inainte de demararea efectiva a lucrarilor:
- Anuntati vecinii din imediata apropiere: In primul rand, zgomotul din timpul renovarii apartamentului poate fi deranjant. In al doilea rand, se poate intampla ca vibratiile produse de diferitele interventii asupra elementelor de constructie din apartament sa produca daune apartamentelor vecine (de exemplu, caderea lustrelor, crapaturi pe pereti, etc.). De aceea, chiar inainte de inceperea oricarui tip de interventie, este recomandat sa discutati cu vecinii si sa le cereti acordul, ori cel putin sa ii informati cu privire la proiect si deranjul ulterior;
- Obtineti autorizatiile necesare pentru a renova: In cazul interventiilor minore (de tipul zugravelilor sau tencuielilor), nu este intotdeauna nevoie de autorizatii de la primarie. Totusi, daca planuiti sa demolati un perete sau sa efectuati modificari structurale, este posibil sa aveti nevoie de un certificat de urbanism, in baza caruia sa puteti obtine autorizatia de desfiintare a peretilor;
- Documentati-va: Nu in ultimul rand, documentati-va cu privire la toate aspectele lucrarii. De la calitatea materialelor si pana la experienta profesionistilor care vor efectua lucrarile, toate detaliile vor conduce la succesul sau esecul proiectului.
Care sunt etapele renovarii unui apartament
O lucrare completa de renovare apartament este destul de complexa si, dupa cum mentionam anterior, poate necesita multiple interventii. Daca nu dispuneti de cunostintele necesare, este intotdeauna recomandat sa evitati renovarea in regim propriu si sa optati pentru o echipa cu experienta. Pentru o buna intelegere asupra etapelor de lucru, in continuare sunt explicati pasii necesari pentru o astfel de renovare apartament.
- Decopertarea suprafetelor: Proiectul de renovare al apartamentului incepe prin decopertarea tuturor suprafetelor vechi. Astfel, vom indeparta tencuiala de pe pereti si tavan, pana la zidarie, dupa care vom trece la pardoseala, indepartand materialele de finisare (gresie, parchet, linoleum, etc.);
- Demontarea usilor si ferestrelor: Vom demonta usile si ferestrele, in vederea reconditionarii sau a inlocuirii acestora cu solutii moderne (precum cele din termopan);
- Demolarea peretilor (optional): Daca este cazul, vom trece la demolarea peretilor; Atentie: Dupa cum spuneam, astfel de operatiuni genereaza vibratii, care pot afecta apartamentele invecinate. Procedati, deci, cu foarte mare grija!
- Inlocuirea instalatiilor: Avand peretii, tavanul si podeaua decopertate, ne vom putea ocupa de inlocuirea instalatiei electrice si sanitare din apartament; Atentie: In cazul instalatiei electrice, toate operatiunile vor fi efectuate de un electrician profesionist.
- Montarea izolatiilor: Pentru a eficientiza intreg procesul de renovare, este recomandata montarea unui sistem complet de izolare (termo, fono, hidro). Astfel, vom monta:
- Incalzirea prin pardoseala;
- Convectoarele pe pereti si panourile radiante;
- Membranele hidro si fono absorbante;
- Vata minerala (daca este cazul);
- Finisarea peretilor si a tavanului: Cea mai eficienta solutie de finisare, din punct de vedere al timpului de executie, o reprezinta placarea cu placi din gips carton. Vom monta, asadar, placile din gips carton pe pereti si pe tavan, aplicand chit de rosturi la imbinari si peste suruburi, pentru a finisa;
- Montarea usilor si geamurilor: Vom continua cu montarea noilor usi si geamuri sau a celor restaurate. In cazul solutiilor termopan, este indicat sa apelati doar la profesionisti pentru montaj;
- Decorarea peretilor si a tavanului: Pentru a obtine efectul vizual dorit, in functie de propriile preferinte, vom trece la decorarea peretilor;
- Montarea podelei: Vom monta solutia de finisare a podelei, in functie de materialul pentru care ati optat (parchet, gresie, marmura, microciment, etc.);
- Montarea accesoriilor: Tot ce ramane de facut, pentru a finaliza proiectul, este sa montam accesoriile: intrerupatoare, prize, aplice, etc.
La final, pentru a face din apartament un camin in adevaratul sens al cuvantului, trebuie doar sa il mobilati. Alegerea pieselor de mobilier trebuie, de asemenea, facuta astfel incat sa completeze stilul arhitectural al elementelor de constructie.
Cost renovare apartment
Dupa cum ati putut vedea mai sus, renovarea apartamentului implica foarte multe operatiuni. Desi este recomandata o renovare apartament completa, daca nu este cazul, puteti opta oricand pentru o renovare partiala.
Trebuie sa intelegem faptul ca tarifele difera de la un caz la altul si, mai ales, in functie de dificultatea proiectului. De exemplu, daca veti alege sa montati marmura pe o suprafata de 100 de mp, pretul va fi cu totul altul fata de cel al montarii parchetului laminat pe 50 de mp.
Pentru a putea stabili un buget legat de manopera, este recomandat sa luati legatura cu o echipa de profesionisti. Acestia vor putea evalua lucrarea si va pot face o oferta personalizata.
Intelegem, deci, ca procesul de renovare apartament este un cumul de actiuni, care difera, desigur, de la proiect la proiect. Fie ca alegem sa intervenim in apartament pentru ca camerele sunt prea mici si dorim sa le extindem cumva, fie ca materialele s-au invechit si, pur si simplu, vrem sa le schimbam si, cu aceasta ocazie, sa si modernizam apartamentul, ori planuim sa il vindem si sa obtinem un profit mai mare, toate sunt, in cele din urma, motive reale si personale.
Ceea ce conteaza atunci cand facem o astfel de investitie, este prioritizarea calitatii materialelor si a manoperei. Acestea dicteaza viitorul lucrarii in mod sigur.
Firme recomandate. Promovat
Vrei sa fii recomandat ca firma? Vezi detalii aici.