- Categorii: Case
Contine firme recomandate. Vezi firmele.
Esti firma si vrei mai multi clienti? Te recomandam noi clientilor. Vezi detalii.
Constructia unei case pe piloni reprezinta una dintre cele mai moderne, economice si ecologice metode de ridicare a unei case pe structura usoara. Cu toate acestea, ce este de fapt o casa pe piloni? Ei bine, in cele ce urmeaza ne-am propus sa raspundem pe larg acestei intrebari. Astfel, pe parcursul materialului de mai jos, veti descoperi printre altele:
- Ce reprezinta o structura pe piloni;
- Unde si cand este recomandata constructia pe piloni;
- Din ce materiale se pot realiza pilonii pentru structuri usoare;
- Ce avantaje si dezavantaje prezinta o astfel de structura.
Ce inseamna structura pe piloni?
Pentru a intelege ce inseamna constructia unei case pe piloni, este necesar ca, in primul rand, sa oferim o definitie a structurilor pe piloni. Pilonii sunt pur si simplu stalpi, insa rolul acestora difera in comparatie cu stalpii unei structuri clasice din beton. Daca la o casa din zidarie clasica stalpii sunt amplasati la suprafata, peste fundatie, in cazul caselor pe piloni, stalpii au rolul de a inlocui insasi fundatia.
Intelegem, deci, ca o astfel de casa are la baza o serie de stalpi de sustinere si nu o fundatie. Deriva din aceasta caracteristica faptul ca o structura pe piloni presupune ca intreaga greutate a constructiei sa fie preluata de piloni. Astfel, pentru a rezista presiunii (greutatii casei), pilonii trebuie plasati la o adancime cat mai mare in sol.
Altfel, cu exceptia fundatiei, din punct de vedere al functionalitatii sau formei, casele pe piloni nu difera cu absolut nimic de cele clasice. Mai mult decat atat, dupa cum veti vedea mai jos, anumite situatii permit doar constructia unei astfel de case.
Cum a aparut nevoia folosirii pilonilor in constructii?
In principiu, constructia unei case pe piloni se poate realiza in orice zona geografica. Totusi, folosirea pilonilor in constructia caselor este in realitate o consecinta a unei nevoi cat se poate de reala. Anume, constructia unei fundatii clasice intr-o zona cu risc de inundatie. Un exemplu cat se poate de concludent in acest sens este Venetia. Acest oras construit pe apa nu ar fi fost posibil daca nu ar fi existat structurile pe piloni.
Asadar, intelegem ca o structura pe piloni se preteaza (dar nu este limitata) pentru constructia caselor aflate in proximitatea apei. Dupa cum veti descoperi mai jos, pilonii adreseaza o scara mai larga de probleme in constructii, fiind utilizati in mai mai multe zone.
In ce zone este indicata construirea caselor pe piloni?
Am stabilit deja faptul ca pilonii sunt nu sunt doar indicati, ci chiar obligatorii in constructia caselor in zone cu risc de inundatie. Totusi, cu siguranta ati observat case pe piloni construite si in alte zone, nu doar in proximitatea apei. Acest lucru se datoreaza in principal faptului ca structurile pe piloni ofera, in primul rand, flexibilitate.
O casa pe piloni, spre deosebire de o casa cu fundatie clasica, nu este limitata de forma sau calitatea solului.
Iata, deci, cateva dintre zonele in care casele pe piloni reprezinta o solutie eficienta:
#1: Sol instabil
Daca planuiti constructia unei case intr-o zona cu sol instabil, cel mai probabil ati aflat deja ca turnarea unei fundatii clasice nu este posibila, ori este foarte dificil de realizat. Un astfel de exemplu este ridicarea unei constructii pe un teren nisipos, din zona de litoral.
In aceasta situatie, arhitectii recomanda constructia unei structuri pe piloni, cu pilonii infipti la o adancime cat mai mare, pentru a spori stabilitatea. De asemenea, in astfel de cazuri se pot utiliza un tip special de piloni, al caror capat inferior prezinta forma unui bulb, sporind astfel portanta casei.
#2: Teren in panta
Cu siguranta ati observat ca in zonele de munte, acolo unde terenul este foarte inclinat, exista cabane sau case ridicate pe stalpi. In acest caz, de cele mai multe ori, constructia unei case pe fundatie din beton ar putea fi posibila, dar cel mai probabil nu ar fi eficienta. Costurile cu o astfel de structura ar urca foarte mult, deoarece s-ar cere printre altele nivelarea terenului pe amprenta casei.
Asadar, optiunea constructiei unei case pe piloni nu doar ca usureaza procesul de constructie, dar reduce considerabil costurile investitiei.
Din ce sunt fabricati pilonii si pana unde este indicat sa fie ridicata structura?
Constructia unei case pe piloni este cel mai bine descrisa prin flexibilitate. Pilonii reprezinta o tehnologie atat de flexibila, incat se preteaza pentru orice tip de investitie imobiliara. Imaginati-va doar ca structurile pe piloni au fost folosite de-a lungul timpului de la constructia cazanelor de la marginea marii si pana la blocurile pe 4 nivele din Venetia.
In consecinta, pilonii sunt la randul lor de mai multe tipuri, fiecare tip pretandu-se in anumite proiecte.
Iata din ce sunt fabricati pilonii pentru case:
#1: Piloni din lemn
Pilonii din lemn sunt poate cei mai vechi stalpi folosit in constructia caselor. Din punct de vedere al montajului, casele pe piloni din lemn sunt poate cel mai rapid de construit. Cu toate acestea, aveti in vedere faptul ca lemnul este supus coroziunii in timp. Astfel ca structurile pe piloni din lemn nu reprezinta neaparat o investitie pe termen lung, in special in zonele in care panza freatica este apropiata de suprafata.
De asemenea, stalpii de lemn prezinta anumite limite din punct de vedere al presiunii. Adesea, acestea pot suporta presiuni limitate, astfel ca sunt recomandate strict pentru constructia cabanelor de mici dimensiuni.
#2: Piloni din metal
Casele pe piloni metalici pot fi de doua tipuri: cadre clasice din metal, ancorate in sol si pe talpa carora se construieste casa propriu-zisa, sau suruburi pentru fundatie. Cele dintai se realizeaza din cadre clasice de metal, sudate in functie de cerintele beneficiarului. Suruburile pentru fundatie in schimb reprezinta o tehnologie relativ noua. Acestea sunt prefabricate la diferite dimensiuni, au forma unui surub (dar la cote mult mai mari) si actioneaza sub forma de stalpi de sustinere.
#3: Piloni din beton
Constructia de case pe piloni din beton reprezinta poate cea mai stabila varianta. Acesti stalpi sunt adesea prefabricati, iar producatorii ofera garantii chiar si de peste 100 de ani. Marele avantaj al unei case pe piloni din beton este acela ca poate suporta incarcaturi mult mai mari.
Spre deosebire de pilonii din lemn sau cei metalici, structurile de piloni din beton pot permite chiar si constructia de case din zidarie pe mai multe nivele. In plus, fata de o fundatie turnata, pilonii din beton ofera o rezistenta asemanatoare, dar cu un consum de material mult mai redus. Astfel, raportul calitate (rezistenta) – pret este considerabil mai avantajos.
In ceea ce priveste inaltimea structurilor pe piloni, trebuie spus ca acestea se impart in doua: o parte ingropata si o parte de exterior. In plus, inaltimea recomandata a pilonilor se calculeaza in functie de mai multi factori. Printre altele, inginerii si arhitectii au in vedere calitatea si stabilitatea solului, dar si greutatea casei.
De regula, insa, la interior adancimea pilonilor nu depaseste nivelul de 15 metri, in timp ce la exterior media este de aproximativ 50 cm. Desigur, pentru constructia unei case pe piloni construita pe un teren in panta, pilonii pot ajunge la inaltimi de peste 2 metri (in functie de inclinarea terenului).
Cu toate acestea, daca planuiti sa construiti o casa pe structura din piloni, cel mai indicat este sa apelati la serviciile unui profesionist pentru stabilirea cotelor si, implicit, pentru redactarea proiectului tehnic.
Avantajele si dezavantajele unei case pe piloni
Dupa cum ati observat deja, in anumite situatii, casele pe piloni reprezinta singura solutie de constructie in anumite zone, ori poate sunt solutia cea mai eficienta din punct de vedere a costurilor. Cu toate acestea, pentru a va oferi o viziune completa si obiectiva asupra unei case pe piloni, consideram ca este necesar sa prezentam nu doar avantajele, dar si dezavantajele unei astfel de structuri.
Iata la ce ar trebui sa va asteptati daca planuiti sa construiti o astfel de acasa:
PRO: Costuri initiale reduse
Spre deosebire de o fundatie turnata, consumul de materiale in cazul unei structuri pe piloni este mult mai mic. In plus, avand in vedere ca pilonii sunt de cele mai multe ori prefabricati, intreaga lucrare va necesita mai putina forta de munca. De asemenea, datorita acestui aspect, montajul se realizeaza deopotriva intr-un timp mult mai scurt. Toate aceste caracteristici se traduc in final printr-o investitie initiala redusa.
PRO: Capacitate de incarcare mai mare
Nu exista un numar maxim de piloni pe care ii puteti utiliza pentru realizarea structurii. Astfel, un numar mai mare de piloni sporeste capacitatea de incarcare a structurii. In consecinta, structurile pe piloni pot suporta presiuni foarte mari. De asemenea, transferul sarcinii de la structura catre sol este distribuit catre adancimi mai mari, in functie de adancimea pilonilor.
PRO: Flexibilitate si personalizare
Desi pilonii sunt de regula prefabricati, foarte multi producatori ofera, de asemenea, optiunea fabricarii unor piloni personalizati in functie de nevoile beneficiarilor. Acest aspect nu face decat sa adauge un plus flexibilitatii pe care o casa pe structura pe piloni o ofera.
CON: Dificil de reparat
Faptul ca pilonii sunt ingropati la adancimi relativ mari face ca, in primul rand, depistarea unor eventuale probleme sa fie greu de realizat. De asemeneea, repararea pilonilor in cazul unui eventual accident poate fi ingreunata de adancimea la care au fost ingropati.
CON: Intretinere dificila
In principiu, acest aspect se aplica indeosebi pilonilor metalici si celor din lemn, care sunt predispusi coroziunii. Dupa cum stiti, sub actiunea apei din sol, stalpii din lemn sau cei metalici se pot degrada relativ rapid. Pentru a preveni aceste situatii, materialele ar trebui inspectate si tratate periodic.
Acestea fiind spuse, constructia unei case pe piloni poate reprezenta solutia ideala in aproape orice situatie sau zona geografica. De altfel, conform estimarilor, tendinta constructiilor se indreapta catre solutii economice si cu un impact cat mai mic asupra mediului inconjurator, iar casele pe piloni se incadreaza perfect in aceasta categorie.
Daca planuiti sa faceti o astfel de investitie, retineti ca poate cel mai important aspect al unei investitii in constructii este alegerea colaboratorilor. O echipa de profesionisti va poate garanta succesul proiectului, indiferent de tipul structurii. Mai mult, acestia va pot indruma catre alegerea solutiei potrivite pentru propriul proiect. Asadar, speram ca am acoperit cea mai mare parte din informatiile legate de casele pe piloni. Spor la treaba!
Firme recomandate. Promovat
Vrei sa fii recomandat ca firma? Vezi detalii aici.