Gard zidit

Gard zidit

Contine firme recomandate. Vezi firmele.

Esti firma si vrei mai multi clienti? Te recomandam noi clientilor. Vezi detalii.

Ati ajuns la momentul imprejmuirii proprietatii: curte personala, gradina sau curtea unui sediu de firma. Va intrebati, ce alegeti? Un gard zidit, un gard prefabricat? Din fericire, pe piata sunt disponibile multe variante de garduri, atat usoare, cat si solide: din tije (bambus, rachita, trestie), din panouri (lemn, WPC, beton, PVC), din gabioane umplute cu pietre, din metal (fier forjat, plasa de sarma, tabla), etc.

In randurile de mai jos vom prezenta cateva informatii importante despre gardurile zidite: de cate feluri sunt, ce atuuri si neajunsuri au, ce beneficii ne aduc si cum se construiesc.

Care sunt beneficiile gardurilor zidite?

Vom alege un gard zidit pentru curte sau gradina datorita beneficiilor pe care ni le aduc. Printre cele mai importante, remarcam:

  • Estetica: Deoarece se compun din piese imbinate cu liant, gardurile zidite pot fi construite in felurite modele, la alegerea fiecarui client. Asa ca un gard zidit va satisface exact gustul estetic personal si veti resimti o stare de bine in interiorul curtii;
  • Intimitate: Gardurile zidite sunt compacte, nu permit privirilor indiscrete, vantului puternic sau zgomotelor sa patrunda pe proprietate. Veti beneficia de liniste, confort si intimitate alegand un astfel de gard;
  • Securitate: Va veti simti protejati, deoarece gardul zidit rezista cu brio la cele mai avansate metode de efractie, dar si la factorii de mediu deosebiti. De exemplu, gardurile zidite nu ard si nu fumega, incendiile nu le vor afecta, ba mai mult, vor fi o stavila pentru incendiile provenite din exteriorul curtii.
Gard zidit din boltari

Tipuri de garduri zidite

Se folosesc diverse materiale pentru obtinerea unui gard zidit. In functie de preferinte sau buget, vom alege una dintre urmatoarele variante:

  • Gard zidit din caramida: Caramida este unul dintre cele mai frumoase materiale de constructie cu care putem ridica un gard. Se produce din nisip, argila, zgura de furnal, malaxate cu apa si apoi coapte in cuptor industrial. La peste 500 de grade Celsius caramida incepe sa se inroseasca, iar dupa 850 de grade Celsius capata rezistenta si fermitate. In general, o piesa de caramida are dimensiunile 250 mm lungime, 125 mm latime, 65 mm grosime si rezista la o incarcare de peste 325 Kg pe centimetru patrat;
  • Gard zidit din piatra: Piatra este un material suta la suta natural, gasit din abundenta in mediul inconjurator. Pentru construirea gardului vom folosi roca dura, de exemplu granit, bazalt, andezit. Manopera unui gard zidit din pietre este laborioasa, pietrele trebuie potrivite intre ele dupa forma si dimensiuni, astfel incat sa rezulte o constructie compacta si cu consum cat mai mic de mortar. Cum pietrele sunt de culori si forme diferite, vom obtine un gard personalizat din punct de vedere al designului;
  • Gard zidit din boltari: Boltarii sunt profile de constructie din beton, avand o rezistenta mecanica si de 150 Kg pe centimetru patrat. Pentru construirea gardului putem folosi atat boltari monolit cat si cu goluri, cu piese de lungimi de la 40 la 50 de centimetri. Avem nevoie de fundatie executata profesionist, gardul zidit de boltari are o greutate semnificativa. Chiar daca sunt din beton, boltarii au un pret convenabil, gardul din boltari fiind mult mai ieftin decat cel turnat din beton;
  • Gard zidit din BCA: Profilele din beton celular autoclavizat se produc in regim industrial dintr-un amestec de var, ciment, nisip, gips, expandant si apa. Va rezulta un gard usor, dar gros. Daca spatiul curtii nu este foarte mare este bine sa va orientati spre alte solutii de imprejmuire. Un atuu important al BCA-ului este pretul, gardul zidit BCA va fi practic, dar deloc scump.
Garduri zidite

Avantajele si dezavantajele gardurilor zidite

Chiar daca alegem sa delimitam proprietatea cu un gard zidit pentru avantajele acestuia, trebuie sa tinem cont si de eventualele dezavantaje.

Avantaje

  • Durabile: Gardurile zidite au durata de viata de peste 40 de ani cu intretinere corespunzatoare. Manopera de calitate va contribui si aceasta la prelungirea vietii gardului zidit;
  • Izolante fonic: Un gard zidit este o bariera eficienta impotriva zgomotelor puternice din afara curtii. Structura compacta si grosimea asigura protectia de succes impotriva sunetelor;
  • Versatile: Se compun din piese de dimensiuni medii, asa ca obtinem variate tipuri de garduri zidite, dupa preferinte si in armonie cu mediul inconjurator;
  • Ignifuge: Rezista la foc de intensitate crescuta si constituie chiar o bariera in calea incendiilor. Gardurile zidite nu ard si nu fumega, asa ca securitatea in preajma lor in cazul unui incendiu este maxima;
  • Rezistente la efractie: Deoarece sunt compacte, sunt greu penetrabile la metodele uzuale de efractie. Un sistem de alarma si camere video adaugate gardurilor zidite vor asigura securitatea dumneavoastra si a bunurilor.

Dezavantaje

  • Manopera laborioasa: Gardurile zidite presupun compunerea pieselor si atasarea acestora intre ele cu liant. Manopera nu este exagerat de complicata, dar presupune mai multa munca si pricepere decat in cazul gardurilor construite din alte materiale;
  • Seismosensibile: Deoarece materialele din care se construiesc sunt unite cu mortar, un cutremur de intensitate mare poate afecta gardurile zidite. Daca proprietatea se afla intr-o zona cu activitate seismica frecventa si de intensitate mare, este bine sa va orientati spre alte solutii de garduri;
  • Consumatoare de spatiu: In general gardurile zidite au o grosime mai mare decat celelalte variante de imprejmuiri. E de luat in calcul daca aveti de delimitat o gradina sau o curte cu o suprafata mai redusa.
zidire gard

Etape de executie gard zidit

Va trebui sa urmam niste pasi esentiali pentru a ridica un gard zidit:

  • Etapa 1: Alegem tipul de gard – Stabilim ce material de constructie vom folosi in functie de specificul proprietatii, de mediul inconjurator si de dorinte. Un consultant sau proiectant ne poate ajuta cu succes in alegerea tipului de gard zidit potrivit;
  • Etapa 2: Proiectul si achizitia materialelor – Proiectul va fi baza unui gard zidit de calitate si eficient. Pe baza proiectului vom calcula devizul de materiale si vom obtine autorizatia de construire. Apoi achizitionam materialele conform devizului si pregatim utilajele si sculele de lucru;
  • Etapa 3: Pregatirea terenului – Degajam curtea de obiectele inutile: deseuri, radacini, pietre de mari dimensiuni sau alte obiecte care ar putea face dificila manopera gardului. Vom gandi ordinea de construire daca avem nevoie de utilaje in curte, astfel incat sa asiguram accesul si iesirea acestora in bune conditii. Apoi liniem traseul gardului si punctele de amplasare ale stalpilor de sustinere cu sfoara de constructii;
  • Etapa 4: Executarea fundatiei – Gardurile zidite necesita fundatie continua, pe toata linia gardului. Vom lua ca reper pentru adancimea fundatiei punctului de inghet in sol din zona respectiva si specificatia proiectata. Recomandabil sa adaugam hidroizolatie pe toata lungimea fundatiei, pentru cresterea durabilitatii. Prima oara sapam fundatia de stalpi, apoi se cofreaza fundatia cu stinghii de lemn, se monteaza armatura si se fixeaza stalpii in pietris. Vom folosi stalpi de beton sau de caramida pentru gardurile zidite. Apoi turnam betonul si il lasam sa se usuce conform termenului din indicatii si functie de temperatura exterioara;
  • Etapa 5: Zidirea gardului – Se suprapun profilele si se ataseaza prin folosirea de liant de calitate. Daca piesele de caramida sau boltari nu sunt pline, se foloseste material de umplere suplimentar, pana la aderenta si etanseitate foarte buna. BCA-ul si caramida au avantajul ca pot fi ajustate prin rupere sau taiere, pentru boltari si piatra trebuie sa masuram cu atentie zona de lucru a peretelui gardului. Daca proiectul prevede, dupa zidire, indreptare si uscare, aplicam strat de tencuiala de 10 – 17 mm, nivelam si smirgheluim. Daca modelul de gard ales este cu decoratiuni sau sarma ghimpata pe partea superioara, le aplicam dupa uscarea tencuielii;
  • Etapa 6: Finisarea si receptia. La final, se corecteaza eventualele imperfectiuni si se elibereaza curtea de resturi de materiale si de instrumente si utilaje de lucru. Clientul poate prelua acum spre folosire gardul zidit.
constructie gard zidit

Ce tip de fundatie si stalpi alegem pentru gardurile solide?

Pentru gardurile zidite vom executa intotdeauna fundatie continua, cofrata si betonata. Vom folosi:

  • Stalpi de beton pentru gardurile din boltari, beton celular autoclavizat si piatra naturala;
  • Stalpi din caramida umpluti cu beton pentru gardurile din caramida.

Vom folosi obligatoriu armatura pentru stalpii turnati din beton si pentru cei din caramida.

De ce sa alegem un gard zidit?

Exista o serie de argumente clare pentru care sa alegem gardul zidit:

  • Compact: Are o structura finala densa si uniforma, care transmite forta si respect;
  • Frumos: Piesele individuale se pot compune in variate modele, care mai de care mai aspectuoase;
  •  Sigur: Greu de rapus de catre fenomene naturale sau infractori, gardul zidit este o solutie foarte buna pentru case de locuit sau sedii de firme.

Aveti acum informatii esentiale despre gardurile zidite, astfel incat sa va ajute sa le comparati cu gardurile din panouri sau cele din materiale usoare. Important este sa alegeti imprejmuirea care vi se potriveste cel mai bine, care se incadreaza in buget si care va multumeste.

Firme recomandate. Promovat

Vrei sa fii recomandat ca firma? Vezi detalii aici.

Ai un proiect nou de executat?

Lanseaza o cerere in 4 pasi simpli.

Obtine minim 3 oferte de pret.